Foto: YOUSSEF MASSOUD/AFP

Forțele israeliene au pătruns „în adâncul” oraşului Gaza, unde luptă cu Hamas

Trupele israeliene se află în prezent „în adâncul” oraşului Gaza şi exercită acolo o „presiune puternică” asupra mişcării islamiste palestiniene Hamas aflate la putere în acest teritoriu, a anunţat marţi seara purtătorul de cuvânt al armatei israeliene Daniel Hagari, informează dpa, preluată de Agerpres.

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat înainte de aceasta, într-un discurs televizat, că „Hamas realizează că noi ajungem în locuri unde ei credeau că nu vom ajunge niciodată”.

Potrivit lui Hagari, peste 14.000 de ţinte în acest teritoriu de coastă dens populat au fost vizate de Israel de la începutul războiului. S-au înregistrat succese, „însă războiul va fi în continuare unul lung”, a spus el.

Hamas a lansat din nou, marţi seara, rachete spre zona centrală a Israelului, iar sirenele au răsunat de mai multe ori în zona metropolitană a Tel Avivului.

Braţul înarmat al Hamas a revendicat aceste noi atacuri pe Telegram.

Nicio persoană nu a fost rănită, potrivit primelor informaţii.

Potrivit datelor israeliene, peste 9.000 de rachete au fost trase dinspre Fâşia Gaza asupra oraşelor şi satelor israeliene de la începutul războiului, pe 7 octombrie. Hamas a revendicat cea mai mare parte dintre aceste atacuri.

Vezi și

Restricții la controlul de securitate al lichidelor în bagajele de mână pe aeroporturile din UE

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj informează că începând cu data de 1 septembrie 2024, ca …