Aeroportul Cluj a finalizat calea de rulare paralelă cu pista. A costat 84 mil. lei, din care 27 mil. lei au fost fonduri europene

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, regie autonomă aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, în calitate de beneficiar al fondurilor europene, anunță finalizarea proiectului “Cale de rulare paralelă cu pista” – cod SMIS 2014+ 125198, proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regio-nală prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020.

Obiectivul proiectului a fost construirea unei noi căi de rulare pe Aeroportul Internațional Cluj, având în vedere trendul ascendent al traficului de pasageri, dezvoltarea rețelei de rute și, implicit, creșterea numărului de mișcări aeronave.

Ca urmare a implementării proiectului, noua cale de rulare va asigura infrastructura necesară operării unui număr mai mare de aeronave, în condiții de siguranță și securitate crescute, atât pentru pasageri, cât și pentru aeronavele care operează pe Aeroportul Cluj. Totodată, noua cale de rulare paralelă cu pista va determina fluidizarea operațiunilor specifice desfășurate la sol.

Execuția proiectului s-a realizat în 2 etape, iar perioada de implementare a întregului proiect, conform contractului de finanțare semnat cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, este cuprinsă în intervalul 01.11.2017 și 31.12.2023, însă obiectivele proiectului au fost realizate înainte de termenul final.

Valoarea totală a proiectului, conform contractului de finanțare, este de 84.271.924,95 lei, iar valoarea cofinanțării Uniunii Europene este de 27.397.795,78 de lei.

Proiectul Cale de rulare paralelă cu pista – cod SMIS 2014+ 125198, este co-finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Opera-țional Infrastructură Mare 2014 – 2020.

Vezi și

AnimaWings lansează cursele pe ruta Bucureşti-Cluj și retur, cu nouă frecvenţe săptămânale

Zborurile vor fi efectuate cu aeronave de concepție nouă, Airbus 220-300, de 140/149 de locuri …