Foto: Facebook / @airportcluj.ro

Sindicaliștii de la Aeroportul Cluj contestă reforma anunțată de Guvern: „Va aduce grave perturbări în activitatea aeroporturilor din România”

Sindicatul Independent al Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj, organizaţie membră a Federaţiei Sindicatelor Aeroportuare din România, şi-a exprimat, într-un comunicat de presă, punctul de vedere cu privire la recentele măsuri anunţate de Guvernul României, privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice, descentralizarea serviciilor publice, disciplină economico-financiară, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, care vor genera un impact negativ major asupra tuturor aeroporturilor din România.

Sindicaliștii de la Aeroportul Cluj consideră că punerea în aplicare a măsurilor propuse prin Proiectul de Ordonanță de Urgență va aduce grave perturbări în activitatea aeroporturilor din România, din următoarele considerente:

  1. Măsurile fiscal bugetare propuse dereducere a veniturilor salariaților din aeroporturi – venituri care oricum sunt mici în raport de ceea ce oferă piața forței de muncă din România sau de la nivel european – induc stres suplimentar și alimentează o stare de incertitudine total nepotrivită resursei umane extrem de greu încercată pe parcursul pandemiei Covid-19. Reducerea veniturilor acestei categorii de personal esențial pentru conectivitatea și mobilitatea sistemului de transport european, este fundamental greșită ca principiu deoarece va perturba grav siguranța și securitatea aviației civile din România, încă în recuperare după criza sanitară din anii 2020-2022.
  2. Măsurile de reorganizare a funcționării entităților din sistemul public, nu pot fi aplicabile aeroporturilor din cel puțin următoarele motive:
  • majoritatea aeroporturilor din Româniagestionează la acest moment proiecte de extindere, care odată finalizate vor necesita personal suplimentar, pentru a fi complet operaționale;
  • operatorii de aerodromuri din România nu vor mai putea respecta condițiile de certificareimpuse pe plan european de către Agenția Europeană de Siguranță a Aviației (en. EASA), în primul rând prin faptul că nu își vor mai putea asigura resursa umană adecvată;
  • reorganizarea de tip șablon inclusiv a organigramelor aeroporturilor, va fi contrară reglementărilor specifice și imperative din aviație și va conduce la crearea de vulnerabilități și riscuri excesive la adresa siguranței și securității aviației, pe plan național și european.
  1. Măsurile de reorganizare a forței de muncă, propuse de la nivel centralizat, nu au corespondent practic în domeniul aeroporturilor din România, sunt contrare dezvoltăriiacestora și vor induce grave perturbări ale activității aeroportuare.

Ioan-Bogdan Păcurar, președinte al Sindicatului Independent al Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj și prim vicepreședinte al Federaţiei Sindicatelor Aeroportuare din România consideră absolut necesar ca „aeroporturile să fie exceptate din sfera de aplicare a măsurilor propuse prin Proiectul de Ordonanță de Urgență evocat, datorită complexității activității desfășurate și respectiv a unei activități integrate unui sistem internațional de reglementări și standarde unitare la nivel european, așa după cum sunt solicitate de către EASA și supravegheate permanent de autoritățile naționale competente (Autoritatea Aeronautică Civilă din România)”.

Aprobarea Ordonanței de Urgență fără exceptarea aeroporturilor va duce inevitabil la consultarea în regim de urgență a organizațiilor membre în vederea stabilirii acțiunilor sindicale ce se impun, amenință sindicaliștii de pe Aeroportul Internațional Cluj.

Vezi și

Doctorul Cristian Andrei, acuzat că a hărțuit sexual două paciente. Poliția s-a autosesizat

Doctorul Cristian Andrei, care ar fi desfășurat activități în domeniul psihoterapiei fără a deține atestatele …