Amenințare cu bomba pe Aeroportul Internațional Cluj. „A fost activat planul de urgență”

Alertă pe Aeroportul Internațional Cluj, după un apel telefonic care sesiza o posibilă amenințare cu bomba.

„În această dimineață, o persoană a semnalat telefonic la Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj o amenințare privind siguranța și securitatea pasagerilor pentru zborul companiei aeriene Wizz Air, care urma să efectueze o cursă pe ruta Cluj – Napoca – Luton.

La bordul avionului care urma să decoleze la ora 6:15 se aflau 149 de pasageri și echipajul de cabină.

A fost activat imediat planul de urgență și au fost puse în aplicare procedurile specifice în cazul unei amenințări de securitate, fiind alertate toate instituțiile competente.

Pasagerii au fost debarcați în siguranță și s-a trecut la aplicarea procedurilor de verificare a aeronavei și a pasagerilor.

În urma verificărilor, nu au fost descoperite indicii care să constituie o amenințare la securitatea și siguranța pasagerilor, astfel încât aceștia au fost reîmbarcați, iar aeronava a decolat în siguranță, la ora 9:54, cu o întârziere de aproximativ 3 ore și jumătate”, au transmis reprezentanții aeroportului clujean.

Vezi și

Victorie „scurtă” pentru Sorana Cîrstea, care ajunge în sferturi la Transylvania Open 2026

Sorana Cîrstea a reușit miercuri, 4 februarie, cea mai rapidă victorie de la această ediție …