Un copil a murit după ce a fost bătut de profesor din cauza unei greşeli de ortografie

Un băiat indian de castă inferioară a murit după ce a fost bătut la şcoală de un profesor, reclamă familia. Se pare că agresiunea s-a produs după ce copilul a greşit la ortografie, potrivit Reuters, citat de Mediafax.

Familia unui adolescent indian din cea mai joasă castă socială hindusă a reclamat faptul că elevul a murit luni după ce a fost bătut cu un băţ de un profesor pentru că a făcut o greşeală de ortografie în timpul orei. Poliţia a anunţat că a deschis o investigaţie.

Rudele lui Nikhit Kumar, în vârstă de 15 ani, au declarat că băiatul a fost declarat decedat de către medici în districtul Auriya din nordul statului Uttar Pradesh, la 19 zile după ce profesorul său i-a aplicat pedeapsa corporală în campusul unei şcoli private.

„La început, nepotul meu a fost bătut cu brutalitate de către profesor şi apoi a fost abuzat, deoarece suntem daliţi”, a declarat Rishi Kumar, un unchi al băiatului.

Comunitatea Dalit se află pe cea mai joasă treaptă a sistemului indian de caste hinduse. Şeful poliţiei din districtul Auriya a declarat că familia a înregistrat o plângere penală şi că medicii efectuează o autopsie pentru a confirma cauza morţii tânărului.

„Poliţia încearcă să dea de urma profesorului, deoarece acesta a dispărut”, a declarat Charu Nigam, şeful poliţiei districtuale.

Poliţiştii au mai anunţat că susţinătorii familiei au aruncat cu pietre asupra unor ofiţeri din apropiere şi a unei dube de poliţie în semn de protest faţă de moartea băiatului.

Vezi și

Victorie „scurtă” pentru Sorana Cîrstea, care ajunge în sferturi la Transylvania Open 2026

Sorana Cîrstea a reușit miercuri, 4 februarie, cea mai rapidă victorie de la această ediție …