Celebrul rapper Coolio a murit la vârsta de 59 de ani – VIDEO

Rapperul american Coolio, cunoscut mai ales pentru hiturile „Gangsta’s Paradise” şi „Fantastic Voyage”, a murit, a anunţat prietenul şi managerul său Jarez Posey, informează CNN, preluat de Mediafax.

Posey a declarat că artistul a murit miercuri după-amiază, în Los Angles.

Contactat de CNN, căpitanul Erik Scott de la Departamentul de Pompieri din Los Angeles a confirmat că pompierii şi paramedicii au răspuns la un apel care a semnalat o urgenţă medicală. Când au ajuns la faţa locului, echipajele au resuscitat un bărbat timp de aproximativ 45 de minute. Pacientul „a fost declarat mort cu puţin înainte de ora 17.00”, a declarat Scott.

Coolio a crescut în Compton, California, potrivit unei biografii de pe site-ul său oficial. Cariera sa a început în anii ’80 şi şi-a câştigat faima pe scena underground.

„Fantastic Voyage” a fost primul său hit. Probabil cel mai cunoscut cântec al său, „Gangsta’s Paradise”, de pe coloana sonoră a filmului „Dangerous Minds”, i-a adus un premiu Grammy în 1996.

De-a lungul carierei sale, Coolio a vândut peste 17 milioane de discuri.

Vezi și

Ai bea așa ceva? A apărut berea făcută cu apă reciclată de la duşuri, chiuvete şi maşini de spălat

O companie din San Francisco fabrică bere folosind apă reciclată, provenită de la duşuri, chiuvete …