Ce trebuie să faci ca să își amâni ratele la bancă. Guvernul a aprobat normele metodologice

Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri normele metodologice ale actului normativ care dă posibilitatea amânării plăţii ratelor pe o perioadă de până la nouă luni, a anunţat ministrul Finanţelor Adrian Câciu.

Prevederile se adresează persoanelor juridice şi fizice afectate de criză.

Debitorii trebuie să prezinte băncii o declaraţie pe propria răspundere cu privire la faptul că au înregistrat o creştere cu minimum 25% a cheltuielilor medii lunare, ca urmare a creşterii preţurilor în contextul crizei actuale, în ultimele 3 luni anterioare solicitării suspendării obligaţiilor de plată comparativ cu perioada similară a anului 2021, potrivit Mediafax.

Pentru debitorii persoane juridice se prevede prezentarea unei declaraţii pe propria răspundere privind afectarea, în sensul scăderii, cu minimum 25%, a mediei rezultatelor lunare pe ultimele 3 luni anterioare solicitării suspendării obligaţiilor de plată comparativ cu perioada similară a anului 2021. În situaţia debitorilor care nu au o perioadă similară de raportare în anul 2021, fiind înfiinţaţi cu mai puţin de un an în urmă, analiza se va realiza prin raportare la media rezultatelor de la înfiinţare, privind angajamentul de a nu distribui/plăţi dividende şi de a nu acorda sau rambursa credite către acţionari pe perioada aplicării facilităţii de amânare la plată cu excepţia întreprinderilor publice aşa cum sunt definite în Ordonanţa de urgenţă nr. 109/2011.

Creditorii trebuie să se asigure că respectivii debitori nu au înregistrat incidente de plată la Centrala Incidentelor de Plăţi.

Dobânzile amânate vor fi capitalizate la soldul creditului existent la finele perioadei de suspendare, singura excepţie prevăzută fiind pentru dobânzile amânate la plată aferente creditelor ipotecare acordate persoanelor fizice prin programul Noua Casă.

Vezi și

LISTA COMPLETĂ a destinațiilor de vacanță de pe Aeroportul Cluj în 2024

Vara aceasta ai o mulţime de zboruri directe (regulate/sezoniere şi charter) spre vacanţa mult aşteptată, …