Foto: presasm.ro

Senatul a respins legea Certificatului verde, dar decizia finală o ia Camera Deputaţilor

Certificatul verde nu a trecut de votul Senatului. Deşi au fost 48 voturi „pentru” si 46 „împotrivă” în sală, după numărarea voturilor exprimate online s-a constatat că mai lipsesc două voturi „pentru”.

Potrivit proiectului de lege, angajaţii de la stat care nu au certificat verde pot fi suspendaţi timp de 30 de zile şi ulterior pot fi concediaţi

După centralizarea tuturor voturilor în sistem electronic, s-a constatat că certificatul verde nu a trecut de votul Senatului. Deşi au fost 48 voturi „pentru” si 46 „împotrivă” în sală, la votul online s-a constatat că legea a avut doar 67 de voturi „pentru”. Erau necesare 69 de voturi ca legea să treacă.

Astfel, legea a fost respinsă pentru că este o lege organică.

Acum, legea merge la Camera Deputaţilor, cameră decizională, unde votul se poate schimba, scrie Mediafax.

Dacă vor fi aprobate, dispoziţiile privind certificatul verde se aplică autorităţilor, instituţiilor publice şi de interes public, de utilitate publică şi celorlalte unităţi publice, centrale şi locale, regiilor autonome, operatorilor economici care îşi desfăşoară activitatea în clădiri de birouri private cu mai mult de 50 de persoane simultan.

Printre domeniile incluse în proiect sunt educaţia, sănătatea, dar şi Parlamentul. Prevederile nu se aplică autorităţilor şi instituţiilor din cadrul autorităţii judecătoreşti.

Angajaţii care nu au certificat verde pot fi suspendaţi timp de 30 de zile şi ulterior pot fi concediaţi, potrivit proiectului.

Vezi și

Doctorul Cristian Andrei, acuzat că a hărțuit sexual două paciente. Poliția s-a autosesizat

Doctorul Cristian Andrei, care ar fi desfășurat activități în domeniul psihoterapiei fără a deține atestatele …