Foto: Facebook

Consiliera sexy de la Ministerul Dezvoltării este nepoată de fost ministru – FOTO

Noua consilieră a Ministerului Dezvoltării este Ioana Ștefan, nepoata lui Ion Ștefan, fost conducător al aceluiași Minister. S-a născut în comuna Milcov, județul Vrancea, a studiat Relații Economice Internaționale, urmează în prezent un master la SNSPA și, în paralel, este consilier la cabinetul secretarului de stat Nicu Tănase.

Tatăl fetei și verișor al lui Ion Ștefan, a fost angajat anterior la Centrul de rachete antigrindină. Mama, Dorina Ștefan, a fost numită de același Ion Ștefan directoare la APIA, scrie smartradio.ro.

Până să se angajeze, dat fiind că am trecut printr-o perioadă cu numeroase restricții, care au ținut-o departe de cursurile față în față, Ioana a studiat la distanță, din mai multe locații: Maldive, Santorini sau Barcelona sunt doar câteva dintre ele.

Vezi și

Glutationul, poreclit „vaccinul anti-îmbătrânire”, folosit de tot mai multe vedete, ar fi cauzat decesul unei actrițe

Continuă investigațiile privind moartea subită a actriței și modelului de la Bollywood, Shefali Jariwala, la …