HOROSCOP 6 septembrie 2021: Zodiile care au și noroc, dar şi ghinion în acest început de săptămână

Venus din Balanţă aderă, de dimineaţă, la un careu tensionat cu Pluto retrograd din Capricorn, semn de potenţiale conflicte în cazul zodiilor Cardinale (Berbec, Rac, Balanţă, Capricorn). Capricornii şi celelalte zodii de Pământ (Taur, Fecioară) au însă de câştigat la amiază de pe urma trigonului armonios al lui Marte din Fecioară cu acelaşi Pluto, care le conferă putere de muncă şi ambiţie. Spre seară, intră sub lumina reflectoarelor zodiile de Aer (Gemeni, Balanţă, Capricorn) care, graţie trigonului armonios al lui Venus din Balanţă cu Jupiter retrograd din Vărsător, primesc veşti bune şi multă înţelegere din partea celorlalţi.

În prima parte a zilei, s-ar putea să apară tensiuni între tine şi unii colegi de serviciu sau în raport cu partenerul de viaţă, dar din cauza locului de muncă. În primul caz, problema s-ar putea să fie dezechilibrul instalat în raportul de forţe, iar în cel de-al doilea, faptul că se aduc în viaţa de cuplu probleme ori atitudini de la serviciu. Într-un final, lucrurile vor intra pe un făgaş mai bun; vă daţi seama că aveţi aceleaşi obiective, iar acest lucru vă va ajuta să colaboraţi mai bine, dar şi să atingeţi nivelul de randament necesar ţintelor propuse.

HOROSCOP 6 septembrie – Taur
În prima jumătate a acestei zile, s-ar putea ca nivelul tău de randament să lase de dorit sau poate că te copleşeşte volumul de muncă ori dificultatea sarcinilor pe care le ai de îndeplinit. Încetul cu încetul, începi să îţi dai seama ce ar trebui să faci şi care sunt sarcinile de serviciu pe care ar trebui să te concentrezi mai întâi. În raport cu cei dragi, dar mai ales cu partenerul de viaţă şi/ sau copii, totul merge strună. Aveţi viziuni similare şi comunicaţi uşor unul cu celălalt, iar timpul petrecut împreună este unul de calitate, care aduce beneficii.

HOROSCOP 6 septembrie – Gemeni
S-ar putea ca atmosfera în cuplu ori în raport cu copiii să fie destul de încărcată în prima parte a zilei. Nu prea ştii ce vrei de la cei dragi ori ei de la tine, dar până la finalul zilei, reuşiţi să vă lămuriţi ce aveţi nevoie unul de la celălalt pentru a depăşi acest impas relaţional. În relaţie cu membrii familiei de origine, lucrurile stau mai bine. Este posibil să te fi confruntat recent cu probleme în raport cu ei, cu tensiuni ori alte probleme care nu ţin de o relaţionare deficitară, dar lucrurile au intrat pe făgaşul bun.

HOROSCOP 6 septembrie – Rac
Există riscul să se nască unele discuţii în contradictoriu între tine şi un membru al familiei în prima jumătate a acestei zile. O chestiune de ordin casnic, domestic sau locativ riscă să scoată în evidenţă diferenţe de viziune pe care le-ai ignorat în trecut sau de care nu erai conştient(ă). În cele din urmă, veţi ajunge la calea de compromis, la o viziune şi un set de strategii cu care toată lumea este de acord. Cel mai probabil, iniţiativa concilierii va veni de la tine, căci vei realiza că acele incompatibilităţi nu sunt chiar aşa mari cum păreau la început.

HOROSCOP 6 septembrie – Leu
Prima parte a zilei se remarcă prin probleme de comunicare, cel mai probabil în raport cu colegii de muncă. Aveţi personalităţi diferite şi credeţi că anumite lucruri ar trebui abordate altfel. Într-un final, îţi vei da seama că este contraproductiv să te cerţi cu ei şi că ar fi mai bine să investeşti timp şi energie în găsirea unor soluţii de compromis. Dacă laşi orgoliul la o parte şi te mobilizezi la timp, s-ar putea să terminaţi treaba mult mai repede decât te-ai fi aşteptat şi chiar să vă încadraţi pentru un bonus ori pentru un alt proiect la comun.

HOROSCOP 6 septembrie – Fecioară
Prima jumătate a acestei zile s-ar putea să aducă unele cheltuieli pentru care nu prea era pregătit(ă). Fie că îţi e greu să rezişti în faţa unei tentaţii costisitoare ori nu îi poţi refuza unei persoane dragi ceva, cert este că rişti să te abaţi de la lista de cumărături de bază. Pe de altă parte, s-ar putea să te întâlneşti cu o oportunitate financiară care acoperă acest gol, în întregime sau parţial. Poate fi vorba, de exemplu, de o activitate extraprofesională sau un comision, în domeniul principal de activitate sau într-un sector cu care cochetezi din când în când.

HOROSCOP 6 septembrie – Balanţă
S-ar putea să se manifeste unele probleme de comunicare în raport cu cei dragi astăzi. Este greu de spus de la ce anume pleacă, dar cel mai probabil, este vorba de provocări cu care v-aţi mai întâlnit şi în trecut. Până la finalul zilei, tensiunile se vor mai diminua, cel mai probabil pentru că faci tu primul pas în această direcţie. Ajută şi faptul că ai alte persoane în cercul de apropiaţi care te susţin şi care-i ajută pe ceilalţi membri ai familiei să înţeleagă faptul că ai dreptate, că intenţiile tale sunt bune şi trebuie să creadă în tine.

HOROSCOP 6 septembrie – Scorpion
În prima parte a zilei, s-ar putea să primeşti unele veşti care te pun pe gânduri sau chiar te fac să te îngrijorezi. Încearcă să nu te alarmezi din prima clipă, întrucât şansele sunt mari ca lucrurile să se rezolve de la sine ori ca situaţia de faţă să vină cu nişte beneficii pe care nu le vezi la început, dar care devin clare pe parcursul zilei. În ciuda acestui mic impediment, trebuie să ştii că lucrurile merg bine în privinţa planurilor de viitor; s-ar putea ca azi să primeşti nişte sfaturi bune sau chiar un ajutor de ordin material.

HOROSCOP 6 septembrie – Săgetător
În prima jumătate a acestei zile, s-ar putea să afli că unele decizii financiare pe care le-ai luat nu au fost cele mai bune şi că riscul este mare ca o investiţie să nu îţi aducă profiturile scontate. Vestea bună este însă că poţi recupera o parte din prejudiciu, fie dacă te retragi din schemă, fie prin intermediul unei oferte de proiect care ţi se prezintă astăzi. Acest lucru nu înseamnă însă că trebuie să renunţi la planurile pe care le ai; încearcă să vezi de unde se trage problema şi străduieşte-te ca, pe viitor, să calculezi mai atent riscurile.

HOROSCOP 6 septembrie – Capricorn
Responsabilităţile de la locul de muncă riscă să fie copleşitoare în prima parte a acestei zile, lucru poate conduce chiar şi la tensiuni cu superiorii. Pe parcursul zilei, reuşeşti să te organizezi şi să te mobilizezi, iar în acest sens te ajută şi gândul că perspectivele financiare ale sarcinilor de care te ocupi. Îţi vei da seama că eşti pregătit(ă) să te ocupi de aceste treburi, că dispui de experienţa profesională necesară pentru a le duce la bun sfârşit. Eventualele probleme de comunicare apărute în raport cu şefii se vor rezolva şi ele şi nu rişti să îţi atragi antipatii.

HOROSCOP 6 septembrie – Vărsător
S-ar putea să nu fii într-o stare prea bună de spirit la începutul acestei zile. Este greu de spus dacă este vorba de supărări mai vechi care te copleşesc acum ori de o dezamăgire recentă, în raport cu propria persoană sau un apropiat. Vestea bună este însă că dispoziţia ta se va îmbunătăţi treptat până la finele acestei zile. Ba mai mult, s-ar putea să ajungi la unele concluzii utile cu privire la situaţia de faţă, la modalităţi prin care poţi trece mai uşor peste circumstanţe asemănătoare pe viitor. Într-un cuvânt, realizezi la ce ar trebui să lucrezi la tine.

HOROSCOP 6 septembrie – Peşti
S-ar putea ca un proiect, o prietenie sau chiar relaţia de cuplu să intre într-un impas în această dimineaţă. La început, s-ar putea să îţi fie greu să iei o decizie cu privire la modul de abordare a situaţiei de faţă, dar vei descoperi că, dacă discuţi despre ceea ce se întâmplă cu cei implicaţi, se va găsi o rezolvare. În fond, este important să existe o colaborare, mai ales în circumstanţe de acest fel. Aşadar, încearcă să te arăţi dispus(ă) să porţi un dialog deschis şi calm, în care să vă concentraţi, întâi de toate, pe descoperirea unor soluţii.

Sursa: Mediafax

Vezi şi

HOROSCOP 7 septembrie 2021. Patru dintre zodii devin mai pragmatice și mai organizate

Astăzi se formează Luna Nouă în semnul Fecioarei, ceea ce aduce un plus de organizare …

loading...