Cum arată acum actorul care l-a jucat pe Iisus din Nazaret – FOTO

Robert Powell, actorul care a interpretat rolul lui Iisus din Nazaret, a ajuns la vârsta de 76 de ani. Starul britanic este schimbat radical, mărturisind cum i-a deviat viața personajul pe care l-a interpretat în urmă cu 44 de ani.

Avea 32 de ani când s-a prezentat la castingul pentru producția regizorului italian Franco Zeffirelli, care i-ar fi vrut pentru acest rol pe Dustin Hofman sau Al Pacino. Viziunea i-a fost schimbată complet atunci l-a văzut pe Robert Powell, care venise pentru rolul lui Iuda, scrie Fanatik.

Starul de origine britanică a obținut contractul datorită constituției sale, dar și mulțumită versiunii sale proprii de a-l interpreta pe Mesia. Așa a ajuns actorul să-i dea viață fiului lui Dumnezeu în filmul clasic de Paște „Isus din Nazaret”.

Robert Powell nu a bănuit nicio secundă că va deveni faimos. A reușit să construiască profilul personajului divin pentru marile ecrane, însă ulterior a descoperit că nu mai poate ieși din rol, ba chiar s-a vehiculat că și-ar fi pierdut mințile.

Acesta a fost momentul în care ar fi decis să caute ajutor psihiatric, deoarece se simțea confuz și se identifica cu personajul său. Zvonurile acestea nu au fost niciodată confirmate, actorul fiind o persoană normală la fel ca toată lumea.

„Am vrut să combinăm Hristosul divin cu Hristosul uman. Dar am descoperit că nu era posibil. În momentul în care începi să-l interpretezi ca pe o persoană reală, pierzi divinitatea. Iar cel mai important element al acestei povești este că personajul trebuie să fie extraordinar.

Mi se pare incredibil de deprimant faptul că, la fel ca alte persoane, disper când nu îmi văd telefonul. Sunt blocat cu el de multe ori și îmi place să verific Twitter și Facebook”, declara protagonistul din „Isus din Nazaret” pentru History în 2017.

Artistul în vârstă de 76 de ani este căsătorit și are doi copii. Este o persoană retrasă, mărturisind că nu îi place să se expună. De altfel, Robert Powell dezvăluia la un moment dat că îi place să consume bere și că nu poate trăi fără Google Maps.

Starul este acum de nerecunoscut. După 44 de ani de la premiera filmului care l-a consacrat, britanicul a renunțat la plete, iar bătrânețea l-a ajuns din urmă, nemaifiind văzut în nicio producție de anvergură după filmul care i-a adus succes în lumea cinematografică.

Robert Powell este perceput public ca fiind Hristos, motiv pentru care nu a putut niciodată să interpreteze un alt rol, indiferent despre care a fost vorba.

Robert Powell, bântuit de o scenă din producția „Isus din Nazaret”

„Eram doar eu și echipa de filmare, alături de ceilalți actori, erau toți emoționași și plângeau, iar eu îmi auzeam vocea ca un ecou printre acei munți. Cred că acea scenă este cel mai bine scrisă din istorie.

Cred că rolul și filmul au avut o asemenea influență asupra acestui aspect deoarece am reușit să ajungem la o audiență atât de mare și pentru că am fost atât de nespecifici în abordarea noastră față de personajul biblic (…).

Am rămas impresionat de cele 10.000 de scrisori în care fanii îmi scriau”, povestea actorul în urmă cu ani buni, scrie adevarul.ro.

Antena 1 difuzează mini seria „Iisus din Nazareth”, produsă de Franco Zeffirelli

Începând de astăzi, în fiecare vineri, de la 20:30, Antena 1 va difuza mini seria „Iisus din Nazareth”, producţie realizatã de Franco Zeffirelli, ce prezintã viaţa, moartea şi învierea lui Iisus din Nazaret, aşa cum sunt ele prezentate de Noul Testament. Ultima parte a seriei va fi difuzată în Vinerea Mare, de la 20:30, la Antena 1.

Realizat la cererea Papei Paul al VI-lea şi difuzat pentru prima oară în Duminica Floriilor şi a Sfintelor Paşti din anul 1977, filmul s-a bucurat de succes, fiind tradus în numeroase limbi. Scenariul filmului are la bază naraţiunea celor patru evanghelii ale Noului Testament şi, în general, redă fidel textul biblic, însă Zeffirelli a făcut şi unele modificări, despre care s-a spus că se bazează pe unele tradiţii extra-biblice. Din distribuţia seriei fac parte Robert Powell (în rolul lui Iisus), Olivia Hussey (Maria din Nazaret) sau Anne Bancroft (Maria Magdalena),

 

loading...