Rareş Bogdan: „Observ o timorare nepermisă a Parchetelor la adresa clasei politice. Îi invit să iasă din vacanţă”

Prim-vicepreşedintele PNL, europarlamentarul Rareş Bogdan, a declarat, joi, la Piatra-Neamţ, că observă o timorare „nepermisă” a Parchetelor în ceea ce înseamnă anchetarea clasei politice, indiferent de partid, relatează Agerpres.

„În mod normal, în democraţie, hoţii stau la puşcărie. În România este democraţie, dar o parte din hoţi nu stau la puşcărie, stau în funcţii publice, pentru că au fost aleşi la un moment dat. Este extrem de important ca lucrurile să fie extrem de clar înţelese şi extrem de bine aşezate, ca oamenii să îşi recâştige încrederea în clasa politică şi în politicieni. În momentul în care cineva jefuieşte bugetul public şi este dovedit că a furat, a gestionat prost, a direcţionat bani către firme de casă, clientelare, locul lui nu poate fi decât la puşcărie”, a declarat Rareş Bogdan.

„În România, situaţia este uşor ciudată, iar în momentul acesta observ o timorare – şi o spun extrem de clar – nepermisă din partea Parchetelor la adresa clasei politice şi administrative din România. Repet ca să fie foarte clar: observ o timorare nepermisă şi îi invit pe plângerile care sunt făcute şi pe sesizările cetăţenilor şi să iasă din vacanţă”, a mai spus acesta.

Prim-vicepreşedintele PNL s-a aflat joi în judeţul Neamţ în cadrul unor acţiuni de susţinere la preşedinţia Consiliului Judeţean Neamţ a lui Mugur Cozmanciuc şi a candidaţilor liberali pentru alegerile locale din 27 septembrie.

Vezi şi

Rareș Bogdan își trimite copilul la școală. „Trebuie să ne obișnuim să trăim cu acest virus, cel puțin până va apărea vaccinul”

Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a anunțat luni, într-o intervenție la BTV, că își va trimite …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

loading...