Pensiile, majorate cu 14%. Orban: „Este o creştere extrem de mare, pe care ne angajăm să o putem finanţa”

Premierul Ludovic Orban a anunțat, vineri, că Executivul va majora pensiile cu 14%, prin intermediul unei ordonanţe de urgenţă privind rectificarea bugetară, care se va afla în dezbatere în şedinţa de guvern.

„După şedinţa de guvern voi organiza o conferinţă de presă, destinată rectificării bugetare. Guvernul pe care îl conduc va lua decizia de a creşte pensiile. Nu există nicio altă ţară europeană în care să se ia o decizie similară de creştere a pensiilor, faţă de prognoza de creştere economică, de 4,1%, 4,2%, ca urmare a crizei economice provocată de epidemie, nu vom avea creştere economică, ci vom avea o contracţie economică, estimată astăzi la 3,8%.

Ca urmare a acestei contracţii economice, veniturile, atât la bugetul de stat, cât şi la bugetul fondului de pensii, fondului de sănătate au înregistrat scăderi semnificative. La nivelul bugetului naţional avem o scădere de 30 de miliarde, faţă de veniturile proiectate în conformitate cu previziunile şi indicatorii economici care au stat la baza proiectului legii bugetului de stat”, a spus Orban, vineri, prezent la Craiova, pentru verificarea stadiului lucrărilor pe şantierul Drumului Expres Craiova – Piteşti, Tronsonul 1, potrivit Mediafax.

Premierul a afirmat că majorarea pensiilor va apărea în cuprinsul OUG privind rectificarea bugetară, care va fi discutată în şedinţa de guvern de vineri.

„Criza sanitară a provocat o criză economică. Cu toate acestea, guvernul va creşte pensiile cu un buget consistent, de 14%. (…) Este o creştere extrem de mare, pe care ne angajăm să o putem finanţa, atât pe anul viitor, cât şi pe anii care vor urma. Alte creşteri ulterioare, orice altă decizie de creştere a pensiilor va fi luată pe baza unei analize economice extrem de serioase. România are nevoie de acces la finaţări, cu costuri minime, pentru a asigura resursele financiare susţinerii bugetelor”, a adăugat şeful Executivului.

Vezi și

Aeroportul Internațional Cluj, primul din România care elimină restricțiile privind transportul lichidelor în bagajele de mână ale pasagerilor

Aeroportul Internațional Cluj a anunțat eliminarea restricțiilor privind limitarea volumului recipientelor pentru lichide, aerosoli și geluri …