Foto: mediafax.ro

Şi Vestul României are Litoral! Lacul cu plajă şi nisip fin care atrage anual zeci de mii de turişti – FOTO

Comuna Ghioroc din judeţul Arad a primit aprobarea pentru a devenit staţiune de interes local. Lacul Ghioroc din judeţul Arad, supranumit şi “Litoralul Vestului”, este vizitat de peste 100.000 de turişti în fiecare an, care sunt atraşi de plaja cu nisip fin, pe care au fost plantaţi şi palmieri, astfel că are un aspect exotic.

După două zile de vizite la faţa locului, reprezentanţii ministerului au dat verdictul final: „procedura de verificare este completă şi se propune introducerea în proiectul de HG pentru declararea ca staţiune turistică de interes local”, transmite într-un comunicat Consiliul Judeţean Arad, potrivit Mediafax.

„Am primit punctaj maxim, 220 de puncte. Au spus că este cea mai bună staţiune pe care au avizat-o şi că ne vor da exemplu şi la celelalte localităţi care au depus dosare pentru transformarea în staţiune. Noi am făcut singuri documentaţia şi am făcut-o bine din prima. Alţii cu firme de consultanţă nu au documentaţiile bune”, declară primarul comunei Ghioroc, Corneliu Popi Morodan.

Conducerea Consiliului Judeţean Arad a început în 2016 demersurile pentru punerea în evidenţă a acestei zonei, respectiv pentru declararea comunei Ghioroc ca staţiune de interes local.

Una dintre cele mai apreciate investiţii a fost plaja lacului Ghioroc şi vecinătatea acestuia.

Locaţia a fost una dintre preferatele arădenilor pentru petrecerea timpului liber pe timp de vară, având în vedere suprafaţa generoasă a lacului şi plaja nisipoasă, perfectă pentru relaxare în sezonul estival.

„Litoralul Vestului”, plaja din vestul ţării

Lacul Ghioroc se află la o distanţă de aproximativ 25 de kilometri de oraşul Arad.

Lacul are o suprafaţă de aproximativ zece hectare, o plajă cu nisip fin şi se găseşte la poalele Munţilor Zarandului, într-o zonă de confluenţă a câmpiei cu dealul. Datorită aspectului exotic, Lacul Ghioroc atrage tot mai mulţi turişti în fiecare an.

În staţiune se organizează în fiecare an Ghioroc Summer Fest care începe, de regulă (dacă nu este infuenţat de măsurile anti-covid în 2020) în data de 1 iulie şi se închide în data de 1 septembrie, iar în cadrul festivalului sunt organizate concursuri şi petreceri tematice, iar dj din ţară şi din străinătate mixează.

Vezi şi

Judeţul care scăpat de coronavirus. Nu are niciun caz nou în ultima săptămână

În România numărul cazurilor noi de coronavirus se menţine constant la un număr de peste …

loading...