Foto: newmoney.ro

Cine e de vină pentru cele 1.200 cazuri pe zi? Analist politic: „Au rămas în vid legislativ şi acum plătim cu viaţa”

Klaus Iohannis spune că social-democraţii sunt de vină pentru numărul cazurilor în creştere, iar PSD acuză Guvernul. Analistul politic Dumitru Borţun găseşte vinovaţi de ambele părţi: Legea carantinării a fost trimisă prea târziu, dar şi Parlamentul a tergiversat-o, iar problema cea mai mare e că nimeni nu îşi recunoaşte greşelile.

O explozie de cazuri aduce şi o explozie de acuze. În loc să rezolve problemele, conducătorii se afundă în ele.

Preşedintele Klaus Iohannis îi găseşte vinovaţi pe social-democraţi pentru cele peste 1200 de cazuri, iar PSD îl numeşte mincinos şi aruncă totul pe „Guvernul lui incompetent”. „Stimaţi pesedişti, nu caut vinovaţi, îi cunosc. Şi o să-i arăt şi astăzi cu degetul, pe voi”, spunea Klaus Iohannis, potrivit Mediafax.

Pe de altă parte, Romaşcanu (PSD) afirma că „Acest Guvern incompetent şi criminal este de vină pentru această criză fără precedent.”

„Trebuie aşteptată motivarea CCR”, am auzit de la Iohannis, în timp ce Romaşcanu spunea: „Aşteptarea până la motivarea Curţii nu e decât o explicaţie a incompetenţei şi a eşecului.” Preşedintele acuza: „PSD-ul începe să tragă de timp. Se dezbate timp de două săptămâni.”

Analistul politic Dumitru Borţun spune că fiecare are dreptate, dar şi că toţi au greşit. Guvernul a venit prea târziu cu Legea carantinei, Parlamentul a jucat prea mult ping-pong cu ea, iar preşedintele a facut o greşeală de comunicare.

„S-a greşit de ambele părţi, însă problema e cum te raportezi la greşeală, niciunul nu vrea să recunoască. Pe de o parte, s-au făcut greşeli pe partea guvernamentală. Există şi această tergiversare care a avut loc. S-au speriat şi au rămas în vid legislativ şi acum plătim cu viaţa. Domnul Klaus Iohannis nu trebuia să politizeze în halul ăsta, să spună Guvernul nu are nicio greşeală, este infailibil, cum e Papa de la Roma, dar PSD a tergiversat cu cinism”, explică analistul politic Dumitru Borţun situaţia.

Vezi şi

Ce a răspuns ministrul Tătaru, întrebat dacă urmează o nouă stare de urgență, cu românii închiși în case

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat miercuri la Institutul Fundeni că nu se aşteaptă la …

loading...