Foto: JONATHAN ERNST/REUTERS

DAVOS 2020 | Întâlnire Donald Trump Ursula von der Leyen // SUA vrea acord comercial cu UE

Statele Unite doresc un acord comercial cu Uniunea Europeană, a declarat, marţi, preşedintele american, Donald Trump, cu ocazia întrevederii pe care a avut-o în oraşul elveţian Davos cu Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, relatează Mediafax.

„Vă mulţumesc foarte mult, mă bucur să fiu alături de preşedintele Comisiei Europene, o femeie care este foarte respectată şi este un foarte bun negociator, ceea ce este o veste proastă pentru noi, deoarece vom discuta despre un acord comercial şi discutăm deja de ceva timp. Sper că vom reuşi să facem ceva”, a afirmat Donald Trump, potrivit unei înregistrări video difuzate de Casa Albă.

„Este o mare onoare şi vom discuta şi despre alte lucruri, dar un acord între noi şi Europa este ceva ce vom putea realiza. Vă mulţumesc foarte mult”, a precizat Donald Trump.

Preşedintele SUA s-a întâlnit cu Ursula von der Leyen la Forumul Economic Mondial, aflat în curs la Davos.

Vezi și

Din 2026, clujenii vor zbura spre trei destinaţii noi din Grecia şi Italia operate de AnimaWings

AnimaWings, compania aeriană 100% românească, continuă extinderea operațiunilor din Transilvania și lansează programul de rute …