Angela Merkel, desemnată din nou cea mai puternică femeie din lume de revista Forbes

Angela Merkel a fost desemnată cea mai puternică femeie din topul Forbes şi pentru anul 2019, cancelarul german ocupând această poziţie din anul 2006, cu excepţia anului 2010, când titlul a fost adjudecat de Michelle Obama.

Jurnaliştii de la Forbes au dat publicităţii clasamentul care ia în considerare realizările femeilor din poziţii de conducere din diferite colţuri ale lumii, în politică, afaceri sau divertisment, relatează Mediafax.

Merkel s-a remarcat de această dată prin „reţinerea hotărâtă, fie că a fost vorba să îi facă faţă lui Donald Trump ori să primească peste un milion de refugiaţi sirieni în Germania”.

Pe locul doi s-a clasat Christine Lagarde, care conduce Banca Centrală Europeană, după ce s-a ocupat de Fondul Monetar Internaţional şi a încheiat anul 2018 pe locul 22.

A treia în clasament este Nancy Pelosi, prima femeie care a ajuns preşedintele Camerei Reprezentanţilor în Stalele Unite. La începutul lunii decembrie, ea a anunţat că în Camera Reprezentanţilor din SUA vor fi elaborate articolele pentru inculparea preşedintelui Donald Trump în cadrul procedurii parlamentare pentru eventuala demitere

Tânăra activistă Greta Thunberg, numită personalitatea anului de revista Time s-a clasat pe locul 100 în clasamentul Forbes.

Vezi şi

Socialiştii germani şi-au desemnat candidatul pentru fotoliul de cancelar: Ministrul de Finanţe Olaf Scholz

Olaf Scholz, vicecancelar al Germaniei şi ministru de Finanţe, a fost desemnat luni candidat al …

loading...