Klaus Iohannis / © European Union 2018 - Source : EP

Presa internaţională scrie despre rezultatul de duminică. „Proeuropeanul Klaus Iohannis, reales în funcţie”

Presa internaţională a relatat, duminică seară, despre scrutinul prezidenţial din România, notând că preşedintele în funcţie, Klaus Iohannis, a obţinut un nou mandat, scrie Mediafax.

„Preşedintele României, Klaus Iohannis, un politician de centru, a câştigat uşor al doilea tur al scrutinului prezidenţial, după cum era de aşteptat, învingând-o pe adversara socialistă prin angajamentul de relansare a reformelor judiciare încetinite de succesivele guverne social-democrate (PSD)”, relatează agenţia de presă Reuters.

„Liberalul Klaus Iohannis a obţinut duminică al doilea mandat prezidenţial, în faţa social-democratei Viorica Dăncilă, în cursul unui scrutin care confirmă ancorarea europeană a ţării, conform sondajelor efectuate la ieşirea de la urne”, scrie Agenţia France-Presse, citată de cotidianul Le Figaro.

„Iohannis câştigă scrutinul prezidenţial din România”, titrează publicaţia Frankfurter Allgemeine Zeitung.

„Sondaje la ieşirea de la urne: Preşedintele României, Klaus Iohannis, a fost reales”, notează cotidianul Die Zeit.

„Klaus Iohannis rămâne, conform prognozelor, preşedinte al României”, titrează publicaţia Süddeutsche Zeitung.

„Preşedintele Klaus Iohannis se clasează pe primul loc în scrutinul prezidenţial din România, devansând-o clar pe Viorica Dăncilă, liderul Partidului Social-Democrat (PSD)”, notează publicaţia DiePresse.

„România îşi alege preşedintele. Proeuropeanul Klaus Iohannis obţine al doilea mandat”, titrează cotidianul italian La Repubblica.

„Exit-poll în România: Klaus Iohannis a fost reales preşedinte”, relatează postul RAI News.

„România: preşedintele actual, proeuropeanul Klaus Iohannis, reales în funcţie cu un avans considerabil”, titrează cotidianul francez Le Monde.

„Preşedintele României, politicianul de centru Klaus Iohannis, a obţinut cu uşurinţă un nou mandat”, scrie publicaţia britanică The Guardian.

„Pragmaticul Klaus Iohannis a câştigat scrutinul prezidenţial din România”, comentează Deutsche Welle.

„Klaus Iohannis rămâne preşedinte al României”, notează site-ul Tagesschau.de.

Vezi şi

Rezultate exit poll alegeri prezidențiale 2019. Klaus Iohannis o bate la scor pe Viorica Dăncilă

Exit poll CURS-Avangarde (valabil pentru ora 19:30 / include votul din diaspora): Klaus Iohannis – …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.