A câştigat la loterie, dar și-a pierdut mințile. Ce a putut să facă

David Stokes, un bărbat în vârstă de 43 de ani, şi-ar fi pierdut minţile după ce a câştigat 40.000 de lire sterline la loterie, transmite publicaţia New York Post, preluată de Mediafax.

Bărbatul a cheltuit banii pe o maşină de lux şi prostituate. Mai târziu a ajuns să-şi ucidă cei doi băieţi, de 11 şi de 5 ani, şi să o rănească grav pe soţia lui. Apoi s-a sinucis.

Cei doi copii au fost găsiţi în pat, ţinându-se de mână. Fuseseră ţinuţi ostatici în casă, împreună cu mama lor, care reuşise să fugă. După o examinare post-mortem, legiştii au stabilit că cei doi copii au fost omorâţi cel mai probabil prin strangulare, iar mama a fost înjunghiată în curtea casei.

David s-a căsătorit cu Sally în 2011, dar relaţia lor s-a deteriorat rapid şi au decis să rămână împreună doar de dragul copiilor.

Cu câteva ore înainte ca toată tragedia să escaladeze, Sally îi găsise lui David un telefon secret în dulapul din bucătărie, în care era o notificare despre întâlnirea cu o escortă.

De asemenea, în istoricul căutărilor lui David pe net, anchetatorii au descoperit cuvintele-cheie „drogul violului”. Acesta e un drog pe care agresorul îl ascunde în băutura celei pe care vrea s-o violeze, iar aceasta îşi pierde complet cunoştinţa, uşurându-i agresorului accesul la victimă.

Vezi şi

Povestea unuia dintre eroii de pe Podul Londrei. Spăla vase într-un restaurant când a auzit ţipete disperate de afară

Lukasz Koczocik este unul dintre eroii care au intervenit pentru capturarea teroristului Usman Khan, bărbatul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.