Mircea Geoană, numărul doi în NATO. Este cea mai înaltă funcţie la nivel mondial ocupată vreodată de un român

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a anunţat miercuri numirea lui Mircea Geoană în funcţia de adjunct al secretarului general al Alianţei Nord-Atlantice. Mircea Geoană o va înlocui pe Rose Gottemoeller, din Statele Unite, al cărei mandat începuse în octombrie 2016, relatează Mediafax.

„Sunt bucuros să anunţ numirea lui Mircea Geoană în funcţia de adjunct al secretarului general NATO. Este un promotor puternic al relaţiilor transatlantice şi va aduce experienţa îndelungată de politician şi diplomat. Va fi primul român care deţine această poziţie înaltă”, a declarat Jens Stoltenberg, conform unui comunicat postat pe site-ul NATO.

„Îi sunt foarte recunoscător lui Rose Gottemoeller. Abilităţile sale diplomatice şi expertiza în domeniul politicilor pentru securitatea internaţională sunt nepreţuite pentru Alianţă, în contextul în care NATO continuă să se adapteze unui mediu de securitate imprevizibil”, precizează Jens Stoltenberg.

Geoană, despre numirea la NATO: E o provocare şi o oportunitate de a reprezenta interesele Alianţei

Mircea Geoană a declarat că este mândru să fie desemnat în funcţia de adjunct al secretarului general al NATO şi că este deopotrivă „o uriaşă provocare şi oportunitate” ca să reprezinte interesele Alianţei Nord-Atlantice.

„Sunt mandru sa fiu desemnat de catre Secretarul General NATO, Jens Stoltenberg, ca urmatorul Secretar General Adjunct. Este, deopotriva, o uriasa provocare si o oportunitate de a reprezenta interesele Aliantei noastre, care asigura securitatea a peste 1 miliard de cetateni. De-a lungul carierei mele diplomatice si politice am promovat legatura transatlantica si integrarea euro-atlantica a Romaniei. Sunt profund onorat sa fiu desemnat pentru aceasta pozitie cheie ce reprezinta, de asemenea, o recunoastere a importantei contributii a Romaniei in cadrul NATO. Apreciez, in mod deosebit, sustinerea politica si institutionala trans-partinice de care s-a bucurat candidatura mea”, a scris Mircea Geoană, miercuri, pe Facebook.

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a anunţat miercuri numirea lui Mircea Geoană în funcţia de adjunct al secretarului general al Alianţei Nord-Atlantice.

Mircea Geoană o va înlocui pe Rose Gottemoeller, din Statele Unite, al cărei mandat începuse în octombrie 2016.

Mircea Dan Geoană, 61 de ani, este un politician român, în prezent preşedinte al Partidului Social Românesc, formaţiune pe care a fondat-o în aprilie 2015. De asemenea, Mircea Geoană este preşedintele Institutului Aspen România, o asociaţie non-profit, apolitică.

El a fost preşedintele Partidului Social Democrat din aprilie 2005 până în februarie 2010, preşedinte al Senatului României din decembrie 2008 până în noiembrie 2011, senator, fost Ambasador al României în SUA şi Ministru de Externe în Guvernul Năstase

Vezi şi

Tensiuni la „Starea Uniunii”. Trump a refuzat să dea mâna cu Nancy Pelosi, aceasta a rupt o copie a discursului președintelui – VIDEO

Preşedintele Donald Trump a ignorat sau nu a observat tentativa democratei Nancy Pelosi de a-l …

loading...