Directorul Aeroportului Cluj, David Ciceo, alături de pasagerul cu numărul 1.000.000

Trafic în creştere pe Aeroportul Internaţional Cluj. A aterizat pasagerul cu numărul 1 milion din 2019

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj a sărbătorit joi pasagerul său cu numărul 1.000.000 înregistrat în anul 2019, cu o zi mai devreme comparativ cu anul 2018, ca urmare a unui trend pozitiv de creștere a traficului aerian din primele 5 luni ale anului.

„Aeroportul din Cluj atinge pentru a noua oară în istoria sa pragul de 1 milion de pasageri înregistrați într-un an calendaristic, realizare deosebit de importantă ce se datorează atât strategiei de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare, cât și extinderii rețelei de rute prin intensificarea negocierilor cu operatorii aerieni”, transmit reprezentanţii aeroportului.

În primele 5 luni ale anului 2019 au fost lansate două noi destinații internaţionale de la Cluj, Londra Gatwick (din 31 martie 2019) şi Londra Southend (din 2 aprilie 2019), au crescut frecvenţele zborurilor pe rutele existente şi o nouă companie aeriană, Ryanair, a demarat zboruri regulate spre Londra Southend.

Sezonul de vară 2019 aduce pentru pasagerii Aeroportului Cluj o ofertă de zboruri charter turistice mai bogată, comparativ cu anul 2018.

Pasagerul cu numărul 1.000.000 înregistrat în anul 2019 a fost transportat de către operatorul aerian Ryanair, pe zborul său cu numărul FR 2698 de la Londra la Cluj-Napoca. Norocosul pasager, Carmen Mariana Bolba, a fost selectat în timpul zborului și premiat odată cu sosirea pe aeroport.

Vezi şi

Accident simulat pe Aeroportul Cluj: o aeronavă s-a rupt în două la aterizare

Aeroportul Internațional “Avram Iancu” Cluj a organizat astăzi un exercițiu de antrenament pentru verificarea aplicabilității …