Va adăuga Coca Cola canabis în produsele sale? Ce spune viitorul președinte al companiei

James Quincey, consilierul delegat şi viitorul preşedinte al Coca-Cola, a respins marţi posibilitatea de a intra în afacerea cu canabis sau de a adăuga produselor sale canabidiol (CBD, un derivat al canabisului), până când această substanţă nu va fi „legală” şi „sigură”, relatează EFE, preluat de Agerpres.

Într-un interviu acordat televiziunii americane CNBC, Quincey a explicat că nu există un consens ştiinţific asupra acestei chestiuni, iar în cazul Coca Cola, care este „o mare companie de consum, consumatorii se aşteaptă să fim siguri”,

Quincey a făcut aceste declaraţii după ce mai multe companii rivale din industria băuturilor răcoritoare, precum Pepsi sau producătorul de bere Corona, şi-au îndreptat atenţia spre industria canabisului.

James Quincey, care va fi numit anul viitor preşedinte al companiei, a subliniat că ritmul pe care compania l-a menţinut în 2018 – cu achiziţionarea pentru 5,1 miliarde de dolari a lanţului britanic de cafenele Costa, printre cele mai relevante – nu va putea fi menţinut şi în 2019.

Achiziţionarea cafenelelor Costa oferă acces Coca-Cola la peste 3.800 de localuri din întreaga lume, precum şi intrarea în sectorul comerţului cu amănuntul, deşi, potrivit lui Quincey, prioritatea companiei vor fi afacerile cu cafeaua şi nu comercializarea acesteia, domeniu în care McDonald’s va fi principalul său concurent.

Vezi şi

Actorul de comedie Kevin Hart, rănit grav într-un accident de maşină – FOTO

Actorul de comedie american Kevin Hart a fost spitalizat de urgenţă, cu grave răni la …