Acasă / Securitate & Intelligence / Şeful MI6, avertisment pentru Rusia: Nu subestimaţi capacităţile Marii Britanii
Alex Younger | foto AP

Şeful MI6, avertisment pentru Rusia: Nu subestimaţi capacităţile Marii Britanii

Şeful MI6 va avertiza Rusia să nu subestimeze capacitatea Regatului Unit de a răspunde după atacul din Salisbury, într-un discurs în care explică de ce Marea Britanie dezvoltă un spionaj „de generaţie a patra” pentru o nouă şi dificilă eră, relatează The Guardian, citat de Mediafax.

Alex Younger va stabili, de asemenea, modul în care agenţia sa, cunoscută în mod oficial ca Serviciul Secret de Informaţii (SIS), se pregăteşte să consolideze legăturile cu agenţiile similare din Europa, pe fondul incertitudinii continue cu privire la posibilele repercusiuni ale Brexitului la adresa securităţii.

În cel de-al doilea discurs public de când a devenit şeful M16 acum patru ani, Younger, în vârstă de 55 de ani, se va adresa studenţilor la Universitatea St. Andrew din Scoţia, unde a absolvit înainte de a se alătura armatei, apoi MI6. Este de aşteptat ca acesta să se concentreze asupra îngrijorării sale cu privire la nenumăratele ameninţări la adresa Marii Britanii care provin din mai multe sfere şi cum MI6 intenţionează să ţină pasul cu ele.

Younger va spune că există duşmani care se consideră într-o stare de confruntare perpetuă cu Marea Britanie şi este de aşteptat să provoace direct Rusia. El va spune că MI6 a jucat un rol central în expunerea oamenilor din spatele atacului de la Salisbury şi în expulzarea diplomaţilor ruşi.

Abordarea agresivă l-a vizat pe preşedintele rus Vladimir Putin şi a fost concepută pentru a arăta Rusiei şi altor state potenţial ostile că Marea Britanie „va acorda un cost” oricărui comportament malign şi apoi va lovi înapoi. Younger va îndemna Rusia „sau orice alt stat care intenţionează să submineze modul nostru de viaţă, să nu subestimeze hotărârea şi capacităţile noastre sau ale aliaţilor noştri”.

Apariţia unor „ameninţări hibride” neconvenţionale la adresa securităţii naţionale a Regatului Unit, care ar putea implica tehnici precum atacurile cibernetice, răspândirea ştirilor false şi interferenţele în politica internă, este de aşteptat să fie o altă temă centrală a discursului lui Younger. Tehnicile dezvoltate în timpul celor două războaie mondiale, războiul rece şi după atacul terorist din 11 septembrie nu vor mai fi suficiente pentru a perturba atacurile teroriste, susţine acesta.

„Epoca celei de-a patra revoluţii industriale cere o a patra generaţie de spionaj: îmbinarea abilităţilor noastre umane tradiţionale cu inovarea accelerată, noi parteneriate şi o mentalitate care mobilizează diversitatea şi îi împuterniceşte pe tineri”, declară Younger.

Vezi şi

Juncker clarifică situația: Acordul pentru Brexit nu va fi renegociat

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a transmis Marii Britanii că trebuie să exprime clar ceea …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.