Acasă / Analiză / ANALIZĂ | Impactul alegerilor legislative din SUA asupra curentului populist

ANALIZĂ | Impactul alegerilor legislative din SUA asupra curentului populist

Pe lângă impactul asupra scenei politice americane, alegerile legislative din 6 noiembrie ar putea avea o influenţă majoră la nivel mondial asupra curentului populist, în condiţiile în care victoria lui Donald Trump din 2016 a inspirat politicienii populişti şi naţionalişti din întreaga lume.

„Scrutinul nu este doar un referendum privind primii doi ani ai mandatului preşedintelui Trump, dar şi unul privind modelul politic populist pe care acesta îl reprezintă”, afirmă Frederick Kempe, preşedintele şi directorul general al Atlantic Council, într-un editorial pentru postul CNBC, preluat de Mediafax.

Principiul „mai întâi America”, promovat de Donald Trump, a influenţat retorica şi acţiunile liderilor populişti şi naţionalişti din Europa şi America Latină.

La fel ca Trump, candidaţii populişti din diverse ţări au profitat de incapacitatea liderilor politici convenţionali de a gestiona în mod adecvat chestiuni care au provocat temeri în rândul populaţiei, cum ar fi globalizarea, problemele economice, migraţia, corupţia.

Retorica antiimigraţie, folosită de Trump în cursul campaniei din 2016, dar şi în ceea din acest an, a fost replicată şi utilizată cu succes de politicieni populişti din Europa, fiind un factor care a asigurat victorii electorale unor partide populiste, cum ar fi Alternativa pentru Germania (AfD), şi a propulsat la putere astfel de formaţiuni, aşa cum este cazul Ligii Nordului în Italia sau Partidului Libertăţii în Austria.

Însă un exemplu clar al influenţei modelului populist promovat de Donald Trump este cel al alegerii lui Jair Bolsonaro în funcţia de preşedinte al Braziliei.

Bolsonaro, poreclit „Trump de la tropice”, care a fost ales pe fondul frustrării alegătorilor faţă de violenţa, corupţia şi problemele economice din Brazilia, a promis că va restabili ordinea în ţară, inclusiv prin folosirea unor metode dure. Însă criticii săi semnalează cu îngrijorare o aparentă înclinaţie a acestuia spre autoritarism şi intoleranţă.

Influenţa modelului politic promovat în SUA de Trump a fost recunoscută de Bolsonaro, care a afirmat că: „Trump este un exemplu pentru mine … şi în multe feluri pentru Brazilia”.

Deşi greu de cuantificat, este probabil că un triumf al republicanilor conduşi de Trump ar valida modelul politic populist şi ar dinamiza răspândire acestuia în diverse ţări de pe glob.

Alegătorii americani sunt chemaţi pe 6 noiembrie să desemneze 35 de membri ai Senatului (din totalul de 100) şi pe toţi cei 435 de membri cu drept de vot ai Camerei Reprezentanţilor. În plus, în acelaşi timp, au loc alegeri regionale şi locale în zeci de state americane.

Vezi şi

200 de soldaţi suspectaţi de legături cu clericul Gulen, reţinuţi de autorități în Turcia

Autorităţile din Turcia au anunţat vineri că au reţinut 219 soldaţi, suspectaţi de legături cu …