Acasă / Life & Style / Top 5 destinaţii romantice din Europa, perfecte pentru luna de miere | FOTO

Top 5 destinaţii romantice din Europa, perfecte pentru luna de miere | FOTO

Planificarea nunţii, deşi incintantă, poate fi o sursă majoră de stres pentru miri, iar luna de miere poate fi adevărata şansă de a se relaxa după fericitul eveniment. Iată în cele ce urmează un Top 5 al celor mai romantice destinaţii din Europa în 2018, realizat de publicaţia Harper’s Bazaar.

1. Grecia

Bogata istorie a Greciei, mâncarea fabuloasă şi peisajele de vis fac din insulele acesteia un loc ideal pentru a petrece luna de miere. Poţi începe cu Atena şi de ce nu ai alege să fii la înălţime, chiar pe Acropole. Pe insule, alege Santorini, cu peisaje luxuriante şi restaurante care se bazează pe produse locale proaspete. Locuri perfecte pentru a te bucura alături de persoana iubită într-un decor romantic.

2. Irlanda

Dealuri verzi, castele – sunt primele lucruri care îţi vin în minte când auzi numele acestei ţări. Poţi alege să te cazezi la un castel convertit în hotel, dar nu trebuie să ratezi Dublinul, cu teatrele sale, sau Belfast, cu cluburile în care se ascultă muzică interesantă. O lună de miere în Irlanda întruchipează perfect expresia „ceva nou, ceva vechi”, parte a tradiţiilor unei nunţi.

3. Suedia

Culori vibrante, relief variat, minuni gastronomice – Suedia este un alt loc perfect pentru luna de miere. Stockholm este locul ideal pentru a explora cultura bogată a ţării şi merită să faci o plimbare prin partea istorică, Gamla Stan, unde există o mulţime de galerii de artă, buticuri şi cafenele. Göteborg este un alt oraş care merită să fie vizitat şi care îmbină ideile de art nouveau cu eleganţă clasică. O plimbare romantică poate fi făcută şi în arhipelag.

4. Italia

Mai precis regiunea Puglia – Italia aproape de perfecţiune. Şarmantă, nu foarte luxoasă, Puglia este regiunea din Italia unde se găsesc plajele cu cel mai fin nisip. Nu rata Alberobello, localitate inclusă în patrimoniul UNESCO. Gastronomia locală abundă în preparate pe bază de paste, dar poţi alege dintr-o multitudine de alte feluri mediteraneene.

5. Portugalia

Mai precis Comporta, un grup de sătuce din peninsula Troia, despre care se spune că seamănă cu Ibiza, dar cu preţuri mici şi fără aglomeraţie. Situat la o oră de mers cu maşina la sud de Lisabona, Comporta este o destinaţie foarte căutată de celebrităţi, designerii Christian Louboutin, Jacques Grange şi Philippe Starck numărându-se printre cei care deţin locuinţe aici. Sofisticare relaxată şi lux în picioarele goale asortat cu şampanie – aceasta este reţeta regiunii perfecte pentru o lună de miere.

Vezi şi

Şeful MI6, avertisment pentru Rusia: Nu subestimaţi capacităţile Marii Britanii

Şeful MI6 va avertiza Rusia să nu subestimeze capacitatea Regatului Unit de a răspunde după …