George Clooney / foto Jason LaVeris/FilmMagic

Au apărut imaginile cu accidentul lui George Clooney. MOMENTUL IMPACTULUI FRONTAL

Bărbatul care a lovit cu maşina scuterul condus de actorul George Clooney spune că a provocat acest accident din cauză că „a fost orbit de soare”, potrivit site-ului publicaţiei Corriere della Sera.

George Clooney a fost spitalizat de urgenţă, marţi, după un accident cu scuterul care a avut loc lângă Costa Corallina, în provincia italiană Olbia, potrivit presei locale. Actorul în vârstă de 58 de ani se îndrepta, pe scuter, spre platourile de filmare pentru producţia „Catch-22”, în Sardinia, când a fost lovit de o maşină, scrie Mediafax.

Clooney a fost catapultat în aer aproximativ şapte metri şi s-a izbit cu capul de parbrizul unei maşini, după care s-a prăbuşit pe asfalt.

Şoferul automobilului, Antonello Viglino, i-a acordat primul ajutor actorului, până la sosirea unei ambulanţe.

Publicaţia locală La Nuova Sardegna a informat că actorul nu a suferit răni grave, dar a fost transportat la serviciul de urgenţe al spitalului Giovanni Paolo II. Cotidianul italian a mai scris că George Clooney, care, din fericire, purta o cască, a fost examinat de medici, care au constatat că acesta a suferit un traumatism uşor la bazin şi că are mai multe contuzii la un genunchi şi un braţ.

Viglino a declarat, miercuri, pentru cotidianul italian Corriere della Sera: „Nu vedeam nimic, îmi venea soarele în ochi, abia începusem să iau curba, am mers doar puţin pe linia continuă. Sunt în stare de şoc. S-a întâmplat într-o fracţiune de secundă. L-am recunoscut imediat ce şi-a dat casca jos de pe cap. Am încercat să fiu calm, m-am temut că se rănise foarte tare. Nu mi-am imaginat niciodată că l-aş fi lovit pe George Clooney”.

Clooney, care deţine o casă lângă lacul Como din Italia, a fost externat câteva ore mai târziu, însă i s-a recomandat să se odihnească timp de câteva zile.

Nominalizat de opt ori la premiile Academiei de film americane, unul dintre cei mai cunoscuţi actori americani la nivel mondial, George Clooney a câştigat două premii Oscar, unul pentru cel mai bun rol secundar, cel din „Syriana”, şi un altul pentru cel mai bun lungmetraj, ca producător al peliculei „Argo”.

Vezi și

Elevul violent din Târgu Mureș care și-a băgat diriginta în spital a fost exmatriculat

S-au luat noi măsuri în cazul elevului de 15 ani din Târgu Mureș, care și-a …