foto Sean Kilpatrick/CP/ABACAPRESS.COM

Retragerea SUA din declaraţia comună a membrilor G7, criticată dur de Germania şi Franţa. „În câteva secunde, poţi distruge încrederea cu doar 280 de caractere scrise pe Twitter”

Germania şi Franţa au criticat decizia preşedintelui american Donald Trump de a îşi retrage sprijinul pentru declaraţia comună a membrilor Grupului ţărilor puternic industrializate (G7), acuzându-l că deteriorează încrederea reciprocă între state, relatează site-ul agenţiei Reuters, citat de Mediafax.

Trump a anunţat pe platforma de microblogging Twitter că nu va mai susţine declaraţia comună a statelor membre G7.

„În câteva secunde, poţi distruge încrederea cu doar 280 de caractere scrise pe Twitter”, a declarat ministrul german de Externe Heiko Maas, atunci când a fost întrebat de decizia lui Trump.

Decizia lui Trump „nu a fost o supriză reală, a abordat aceeaşi manieră şi în privinţa acordului nuclear cu Iranul”, a adăugat Maas.

Liderul partidului Partidului Social Democrat din Germania, Andrea Nahles, l-a acuzat pe Donald Trump că a transformat summitul G7 într-un dezastru.

„Preşedintele Donald Trump creează haos. Politica rezonabilă şi de încredere nu poate fi făcută în acest mod”, a declarat Nahles.

Vezi și

Oana Gheorghiu, care l-a făcut pe Trump „golan”, numită vicepremier de președintele Nicușor Dan, la propunerea lui Ilie Bolojan

Președintele Nicușor Dan a semnat, miercuri, decretul de numire a Oanei Gheorghiu în funcția de …