Poliţia din oraşul american New York a anunţat, luni, că toţi cei cinci pasageri ai elicopterului care s-a prăbuşit în apele estuarului East River din New York au murit, iar pilotul a supravieţuit, relatează site-ul agenţiei Reuters, citat de Mediafax.
Aeronava, la bordul căreia se aflau şase persoane, aparţinea companiei Liberty Helicopters.
Pilotul a reuşit să se iasă de unul singur din epava elicopterului, fiind salvat de un remorcher, şi este într-o stare bună.
Un purtător de cuvânt al Administraţiei Federale a Aviaţiei din SUA a declarat că elicopterul de tip Eurocopter AS350 s-a prăbuşit duminică, în jurul orei locale 19.00 (ora României, luni, 01.00).
Autorităţile americane au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanţele producerii incidentului aviatic.
Operaţiunile de salvare au presupus intervenţia scafandrilor, întrucât epava elicopterului s-a scufundat destul de rapid după prăbuşire, până la adâncimea de 15 metri.
Daniel Nigro, un oficial din cadrul departamentului de pompieri, a declarat că operaţiunea de salvare a fost una dificilă întrucât scafandrii au fost nevoiţi să taie şi îndepărteze centurile de siguranţă cu care erau legaţi pasageri, confruntându-se şi cu o temperatură scăzută a apei şi curenţii puternici.
James O’Neill, şeful Poliţiei din New York, a declarat că aeronava a fost închiriată de un grup de fotografi pentru un tur aerian al oraşului, potrivit site-ului postului France 24.
Presa locală a indicat că pilotul a transmis un semnal de urgenţă la scurt timp înainte de prăbuşirea aeronavei, menţionând probleme la motor.
@cnn @FoxNews just witnessed a helicopter crash into the East River .. hope everyone’s ok. Caught it all on tape! pic.twitter.com/saHOMTLR69
— JJ Magers (@JJmagers) March 11, 2018