Sebastian Kurz

Protest la Viena. Austriecii nu vor extrema dreaptă la guvernare

Cel puţin 3.000 de persoane au protestat, miercuri seara, în Viena împotriva cooptării la guvernare a Partidului Libertăţii, formaţiune de extremă-dreapta, în contextul în care în Austria au loc negocieri pentru formarea viitorului Guvern, relatează site-ul agenţiei Reuters, citat de Mediafax.

Protestul de miercuri seara are loc la o lună după alegerile parlamentare din Austria, câştigate de către Partidul Popular (ÖVP, centru-dreapta). Liderul ÖVP, Sebastian Kurz, a fost mandatat să înceapă negocierile pentru a forma o nouă majoritate parlamentară, iar acesta a purtat deja negocieri cu Partidul Libertăţii din Austria (FPOe, extremă-dreapta).

”Posturile ministeriale trebuie să fie strict rezervate persoanelor care nu au nicio legătură cu extrema-dreaptă sau cu neonazismul”, a declarat Alexander Pollak, unul dintre organizatorii acestui marş.

Organizatorii au precizat că la proteste au participat între 8.000 şi 10.000 de persoane, însă Poliţia a estimat că doar 3.000 de persoane au protestat pe străzile Vienei.

Ţinând lumânări în mâini, manifestanţii au format un lanţ uman în jurul cartierului Ballhausplatz din centrul Vienei, unde este sediul Ministerelor de Interne şi al Afacerilor Externe, a căror conducere o doresc liderii FPOe.

”Suntem aici pentru că FPOe alimentează ura şi vrea să divizeze societatea”, a declarat un alt protestatar.

Vezi și

Cutremur în România miercuri dimineaţa. Unde a avut loc și cu ce magnitudine

Miercuri dimineaţă, un cutremur s-a produs în zona seismică Vrancea, la o adâncime de 123,3 …