FOTO | Selena Gomez, noua imagine Puma

Cântăreața americană Selena Gomez va fi noua imagine și totodată designeră a unei colecții a mărcii de articole sportive Puma.

Selena Gomez este protagonista campaniei „Phenom” ce promovează noile încălțări sport ale mărcii și va realiza totodată o colecție pentru celebra marcă sportivă, relatează ziarul spaniol ABC, citat de Agerpres.

După ce a suferit un transplant de rinichi, așa cum a dezvăluit recent pe contul său de Instagram — unde numără cei mai mulți followeri din lume (127 de milioane) — cântăreața de origine latino-americană a făcut publică colaborarea sa cu Puma.

A post shared by Selena Gomez (@selenagomez) on

„Să devin parte a familiei Puma este pentru mine foarte emoționant. Puma a schimbat regulile jocului în privința articolelor sportive și a modei. Este incredibil să vezi influența acestui stil și cultură și sunt emoționată că voi fi parte din aceasta. Sper să putem crea ceva special împreună”, a declarat cântăreața și actriță în vârstă de 25 de ani, într-un comunicat de presă.

Potrivit lui Adam Petrick, director de marketing la Puma, „Selena este autentică, creativă, talentată și o femeie fără teamă. Este tot ceea ce își doresc azi femeile și un exemplu de urmat”.

„În ultima vreme a demonstrat cât de puternică este cu adevărat. Cu onestitatea și naturalețea de a vorbi despre viața sa, precum boala lupus, a demonstrat o incredibilă încredere, echilibru și determinare pentru noi toți”, a adăugat Petrick.

„Selena este imaginea perfectă pentru Puma, pentru că nu-i este frică de provocările prezente în lume, ea luptă și perseverează și este exact ceea ce vrea să transmită Puma”, încheie comunicatul.

Vezi și

Începe Festivalul Transilvania Fashion 2025! Patru zile de modă în două locații din Cluj

Cea de-a cincea ediție a Festivalului Internațional de Modă Transilvania Fashion – Powered by Banca …