Franţa se regăseşte, pentru prima dată, în fruntea clasamentului Soft Power, care indică ţările cele mai influente din punctul de vedere al „deschiderii şi toleranţei”, scrie Le Figaro, citat de Mediafax.
Indicele ia în considerare şi alţi factori, cum ar fi cultura, educaţia şi chiar şi gastronomia.
Franţa a detronat astfel, în acest an, Statele Unite, după ce în 2016 se situa doar pe poziţia a cincea. Poziţiile următoare în clasament sunt opcupate de SUA, Marea Britanie, Germania şi Canada.
Ascensiunea Franţei de pe poziţia a cincea pe prima poziţie în doar un an se datorează parţial „dinamismului adus de alegerea lui Emmanuel Macron ca preşedinte al ţării. Totuşi, „influenţa în creştere a Franţei pe scena internaţională nu s-ar fi putut concretiza în lipsa atuurilor istorice ale ţării, cum ar fi reşeaua sa diplomatică, printre cele mai bune din lume“, subliniază autorii studiului.