Merită să fii parlamentar: 4.300 de euro pe lună ca să faci mai NIMIC

Un parlamentar din afara Bucureştiului va încasa începând din această lună aproape 20.000 de lei în fiecare lună, adică în jur de 4.300 de euro. El va declara „pe propria răspundere” că o treime din bani îi cheltuie pe cazare în capitală.

Birourile Permanente Reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au aprobat miercuri sumele de bani alocate aleşilor care nu locuiesc în Bucureşti sau Ilfov, în valoare de 6.525 lei pe lună, după ce indemnizaţia lunară a fost stabilită la 13.050 lei pe lună, prin aplicarea noii legi a salarizării, relatează Mediafax.

Deputaţilor şi senatorilor care nu au domiciliul în municipiul Bucureşti sau în judeţul Ilfov li se acordă lunar, pe durata mandatului, pe bază de declaraţie pe proprie răspundere care reprezintă document justifivativ, o sumă forfetară din bugetul Camerei Deputaţilor, respectiv al Senatului pentru acoperirea cheltuielilor de cazare în municipiul Bucureşti.

„De la 1 iulie 2017, indemnizaţia lunară a unui parlamentar a fost stabilită la cuantumul de 13.050 lei conform prevederilor legii salarizării. Cuantumul minim determinat conform prevederilor legislative menţionate este de 6.525 lei”, se precizează în documentul aprobat de Birourile Permanente Reunite.

Deputaţilor şi senatorilor care nu au domiciliul în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov li se acordă din bugetul camerei deputaţilor şi al Senatului o sumă forfetară în cuantum de 6.525 lei lunar în vederea acoperirii cheltuielilor de cazare în municpiul Bucureşti.

Suma forfetară destinată acoperirii cheltuielilor de cazare se acordă lumar până la data de 5 a lunii în curs pentru luna precedentă.

Vezi și

Soring Grindeanu, atac frontal la Bolojan: „Apocalipsa asta de dreapta, care vine peste noi cu tăieri de salarii” / În ce condiții iese PSD de la guvernare

PSD nu va accepta reduceri de salarii în nicio circumstanță, spune președintele PSD, Sorin Grindeanu: …