Procurorul general al Statelor Unite, Jeff Sessions, a discutat de două ori cu ambasadorul Rusiei la Washington în timpul campaniei prezidenţiale din SUA, potrivit presei americane, însă Sessions dezminte aceste informaţii, relatează The Associated Press, citat de Mediafax.
După dezvăluirile pe acestă temă făcute de cotidianul The Washington Post, mai mulţi membri ai Congresului i-au cerut lui Sessions să nu se implice în ancheta Departamentului de Justiţie cu privire la presupusele imixtiuni ruse în campania prezidenţială din SUA.
În luna ianuarie, cu ocazia audierii sale pentru confirmare în funcţia de procuror general, Sessions nu a dezvăluit aceste discuţii atunci când a fost întrebat despre contactele unor membri ai echipei de campanie al lui Donald Trump cu oficialii ruşi.
La audieri, senatorul Al Franken l-a întrebat pe Sessions ce ar face dacă ar primi dovezi că cineva din echipa de campanie a lui Trump s-a aflat în contact cu Guvernul rus în timpul campaniei electorale.
Sessions a răspuns că „nu este la curent cu niciuna din aceste activităţi”
„Am fost desemnat o dată sau de două ori drept reprezentant în cursul acestei campanii, dar nu am comunicat cu ruşii şi nu pot comenta despre asta”, a adăugat procurorul general.
Sessions a fost un reprezentant proeminent al lui Donald Trump în timpul cursei pentru Casa Albă, participând activ la campania electorală în favoarea miliardarului.
Sarah Flores, o purtătoare de cuvânt a Departamentului de Justiţie, a declarat că răspunsul procurorului general nu a fost o minciună pentru că fostul senator a fost întrebat despre presupusele contacte între echipa lui Trump şi Rusia şi nu despre discuţiile pe care le-a avut Sessions în calitate de membru al Comisiei pentru forţele armate.
Anul trecut, Sessions a avut peste 25 de discuţii cu ambasadori străini în calitate de senator şi s-a întâlnit de două ori cu ambasadorul rus, Sergei Kislyak, potrivit Departamentului de Justiţie.
Într-un comunicat dat publicităţii miercuri seara, procurorul general a declarat că „nu m-am întâlnit niciodată cu vreun oficial rus pentru a discuta probleme de campanie. Nu am nicio idee despre ce este vorba. Este fals”.
Liderul grupului minoritar din Camera Reprezentanţilor, democrata Nancy Pelosi, l-a acuzat pe Sessions că a „minţit sub jurământ” şi a cerut demisia acestuia.
„Dacă este adevărat că Sessions s-a întâlnit cu ambasadorul (rus) Kislyak, şi a omis să dezvăluie acest lucru în timpul audierilor pentru confirmare, atunci este esenţial să se auto-excludă din orice rol în ceea ce priveşte ancheta referitoare la legăturile campaniei lui Trump cu ruşii”, a declarat democratul Adam Schiff, membru în Comisia pentru serviciile de informaţii.