Cel puțin 40 de morți într-un atac cu rachete atribuit forțelor regimului al-Assad

Cel puțin 40 de persoane au fost ucise vineri în urma unor tiruri cu rachete atribuite forțelor regimului într-o piață din Douma, fief al rebelilor situat la est de Damasc, a anunțat Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO), o organizație neguvernamentală cu sediul la Londra, care are o rețea de informatori pe întreg teritoriul Siriei, relatează AFP și Reuters, preluate de Agerpres.

„Forțele regimului au tras peste 12 rachete în direcția pieței” din Douma, în Ghouta de est, o regiune din provincia Damasc, a declarat Rami Abdel Rahman, directorul OSDO. „Patruzeci de persoane au fost ucise și cel puțin 100 au fost rănite”, a adăugat el, precizând că bilanțul victimelor ar putea crește, întrucât unii dintre răniți se află în stare gravă.

Duma, asediată în prezent de forțele regimului, a fost vizată și joi de raiduri ale aviației siriene. Nouă persoane au fost ucise în loviturile asupra unei piețe și a unui spital, potrivit unui nou bilanț al atacurilor din urmă cu o zi. În august, numai în decursul unei zile, aici au fost ucise 117 persoane, provocând reacția comunității internaționale.

Vezi și

Anunțul șefului armatei britanice: „Fiii și fiicele Marii Britanii” trebuie să fie pregătiți să lupte

Rusia reprezintă o amenințare tot mai mare pentru securitatea Marii Britanii, iar întreaga societate trebuie …