Un medic povestește ororile dintr-o ambarcațiune cu zeci de imigranți morți în Mediterana – FOTO

În cala ambarcațiunii unde 52 de imigranți au fost găsiți morți miercuri în largul Libiei, doctorul Simon Bryant a căutat cu disperare semne de viață, încetând să mai țină evidența victimelor în această nouă tragedie în Marea Mediterană, relatează AFP, citat de Agerpres.

Medic canadian în vârstă de 56 de ani și în misiune cu organizația Medici fără Frontiere (MSF) la bordul navei ‘Phoenix’, ‘doctorul Simon’ a fost chemat miercuri să asiste paza de coastă suedeză la verificarea unei ambarcațiuni de pescuit cu peste 450 de imigranți la bord.

„M-am dus la fața locului, împreună cu o infirmieră. Era multă agitație, mulți oameni care se agitau peste tot”, a povestit el joi într-un interviu telefonic pentru AFP.

„Apoi m-am urcat pe ambarcațiunea de lemn, în cală”, a spus medicul, precizând că era întuneric, fundul calei de doar câțiva metri pătrați era plin cu apă și nu exista decât un tub de aerisire instalat de echipele de intervenție suedeze pentru a se putea respira.

Echipat cu o lanternă frontală, medicul a început să examineze oamenii. „Am încetat să mai număr morții la 24, m-am concentrat pe căutarea de semne de viață. Unii erau morți de ceva timp, trupurile lor erau țepene”, a povestit el.

Mulți dintre ei erau întinși pe fundul calei, cu capul în apă. Iar unii au fost găsiți apoi complet sub apă.

„Din nefericire, la final, când am revenit sus, unde era ceva mai mult spațiu, existau trei cadavre, iar un alt bărbat abia mai respira”, a adăugat medicul.

Evacuat rapid și intubat, bărbatul a fost transportat cu un elicopter al Marinei la Lampedusa, cea mai apropiată insulă italiană de coastele africane.

Însă ziua nu se terminase pentru doctorul Bryant, chemat să evalueze starea de sănătate a altor 430 de pasageri ai ambarcațiunii de pescuit, apoi a altor sute de imigranți salvați în aceeași zonă.

Potrivit gărzii de coastă italiene, care coordonează operațiunile între Libia și Italia, circa 3.000 de imigranți au fost salvați în total miercuri. Iar ziua de joi se anunța de asemenea încărcată.

Nava ‘Phoenix’ a pornit spre Taranto, în sudul Italiei, pentru a transporta acolo peste 400 de imigranți. Pentru echipele MSF și ale organizației malteze Moas care închiriază această navă de salvare privată, aceasta este ocazia unor contacte intense cu persoanele salvate.

„În prima zi, majoritatea sunt epuizați și dorm mult. Apoi, încep să-și spună poveștile, iar acestea pot fi extrem de dure. Mulți au îndurat călătorii extrem de lungi pentru a ajunge în Libia, din Eritreea, Sudanul de Sud, Sierra Leone, Ghana… Iar noi auzim acum povești groaznice privind situația din Libia în acest moment”, a aplicat doctorul Bryant.

El nu a dormit deloc noaptea trecută. „Nu este o experiență pe care vreau s-o repet. Nu este vorba de cifre, ci de oameni cu povești pe care nu le ascultăm niciodată”, a mai spus medicul.

Însă „toate acestea pot fi evitate dacă oferim un răspuns internațional și umanitar”, ajutând la rezolvarea conflictelor care îi împing pe refugiați să-și părăsească țara și oferindu-le canale legale și sigure pentru obținerea de azil, fără a fi nevoiți să înfrunte moartea pe o ambarcațiune veche și supraîncărcată, a insistat el.

Atât timp cât nu va exista alternativă, „din păcate vor mai fi morți, numeroși alți morți”, a mai atras atenția medicul canadian, a cărui misiune, începută în aprilie, ar urma să se încheie în noiembrie.

„Sper că situația se va schimba. Însă până atunci, vom rămâne aici și vom face ce vom putea pentru a împiedica moartea acestor oameni”, a mai afirmat el.

Vezi și

Doctorul Cristian Andrei, acuzat că a hărțuit sexual două paciente. Poliția s-a autosesizat

Doctorul Cristian Andrei, care ar fi desfășurat activități în domeniul psihoterapiei fără a deține atestatele …