Hollande: Decizia în privinţa navelor Mistral pentru Rusia, „în săptămânile următoare”

François Hollande urmează să ia „în săptămânile următoare” o decizie cu privire la livrarea către Rusia a navelor de tip Mistral, a declarat el luni seara, la un dineu cu asociaţia presei prezidenţiale, relatează AFP în pagina electronică, citată de Mediafax.

„Ne aflăm în interiorul obligaţiilor contractuale”, a declarat şeful statului francez, referindu-se la livrarea către Rusia a acestor două bastimente de proiecţie şi comandament (BPC), suspendată din cauza crizei ucarinene. „Ne aflăm în această discuţie, care se prelungeşte (cu Rusia) şi care trimite cu necesitate la o decizie pe care o voi lua şi o voi lua în săptămânile care urmează”, a anunţat el.

Prima dintre cele două nave de război – „Vladivastok” – urma să fie predată Moscovei la jumătatea lui noiembrie 2014, în timp ce a doua – „Sevastopol” – urmează să fie livrată Rusiei, în mod teoretic, în toamna lui 2015.

Parisul a anunţat la sfârşitul lui noiembrie amânarea „până la noi ordine” a livrării navei Vladivastok, ţinând cont de rolul Rusiei în conflictul din Ucraina.

Însă situaţia s-a deteriorat, iar Franţa studiază de-acum diverse opţiuni posibile cu privire la soarta celor două nave militare.

Potrivit unei publicaţii ruseşti, Franţa ar fi propus Rusiei să rezilieze în mod oficial contractul de livrare a navelor Mistral şi să-i ramburseze suma de 785 de milioane de euro, deja plătită, cu condiţia să poată reexporta navele de război.

Vânzarea către Rusia a două nave de tip Mistral, încheiată în iunie 2011, în mandatul lui Nicolas Sarkozy, a fost evaluată la aproximativ 1,2 miliarde de euro. Aceste BPC-uri sunt nave de război polivalente care pot transporta elicoptere şi/sau tancuri sau pot găzdui la bord un stat major.

Vezi și

„Umbra războiului bate din nou la ușa Europei”. Țara care se pregătește intens de război

Una dintre marile puteri ale lumii face pregătiri de război. Secretarul Apărării din Marea Britanie …