9 metode simple de a economisi bani

Există metode simple de a economisi, unele cunoscute de toată lumea, altele neştiute, dar care dacă sunt puse în practică au drept rezultat mai mulţi bani.

O metodă evidentă de a câştiga nişte bani în plus este (1) să nu mai cumperi cafea în fiecare zi şi să-ţi faci de acasă.

(2) Renunţă la sală deoarece un abonament pe un an la o sală de forţă te poate costa chiar şi 600 de euro (50 de euro pe lună). Asta nu înseamnă să nu mai faci sport, ci poţi să alergi în parc singur sau te poţi alătura unei comunităţi de fitness.

(3) Ia-ţi un coleg de cameră. Chiriile pot fi foarte ridicate, însă costurile se pot înjumătăţi dacă mai locuieşti cu altcineva. În iunie 2017, în medie preţul chiriei unui apartament cu două camere în Bucureşti a fost de 321 de euro (3852 de euro pe an), potrivit ZF. Dacă împarţi apartamentul cu altcineva va trebui să plăteşti doar 1926 de euro pe an.

(4) Practică un job part-time. Dacă eşti student nu ţi-ar strica nişte bani în plus aduşi de o slujbă part time precum babysitting-ul. O bonă poate câştiga în jur de 800 de lei pe lună pentru patru ore pe zi de lucru.

(5) Nu mai lua prânzul în oraş. Fiecare masă la cantină sau la restaurant te costă bani pe care altfel i-ai putea economisi. Trebuie să mănânci, însă la fel de simplu este să-ţi prepari mâncare de acasă, fie că este vorba de sendvişuri sau mâncare gătită. Dacă un angajat nu-şi ia nicio zi de concediu timp de un an lucrează 246 de zile din cele 365 (am eliminat zilele de sărbători ce sunt libere), iar dacă acel angajat cheltuieşte în medie 15 lei pe prânz asta înseamnă că dă pe mâncare 3690 de lei.

(6) Găseşte o metodă de a-ţi monetiza hobby-ul: fie că îţi place să pictezi, să croşetezi, să faci fotografii etc. Găseşte o metodă de a-ţi vinde creaţiile. Astfel pasiunea ta ţi-ar putea aduce un venit în plus.

(7) Economiseşte banii pe utilităţi. Nu lăsa televizorul să meargă dacă nu te uiţi la el, nu lăsa lumina aprinsă în cameră dacă nu eşti acolo şi aşa mai departe. Fiecare ban economisit contează.

(8) Mergi cu transportul în comun. Încearcă să foloseşti maşina personală doar pentru strictul necesar.

(9) Vinde lucrurile pe care nu le mai foloseşti. Cel mai rapid mod să aduni şi să economisesti bani e să vinzi din obiectele de care nu te-ai mai atins de multă vreme şi pe care nu le mai foloseşti, scrie Mediafax.

Vezi şi

Patru idei de a face bani ca să poţi trăi pe cont propriu

Aproape toată lumea îşi doreşte să renunţe la job-ul pe care îl are la un …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *