Cauza morții tinerei însărcinate în 8 luni care a murit cu o zi înainte de nuntă. Ce s-a descoperit la autopsie

Au iesit la iveala detalii cutremuratoare despre moartea Alexandrei, tanara insarcinata in 8 luni si care urma sa se casatoreasca!

Cu doar o zi inainte de nunta, tanara a decedat! Medicii legisti au dezvaluit cauza mortii, dupa ce i-au facut autopsia.

La doar 24 de ani, Alexandra, o viitoare mămică a murit subit, la scurtă vreme după ce fusese externată din spital, după infecția cu COVID-19.

Aceasta a hotărât la cerere să se externeze mai devreme, căci urma să se căsătorească cu Silviu.

Înainte cu o zi de nunta lor, tinerei i s-a făcut rău, iar partenerul său a apelat la 112, însă la venirea cadrelor medicale pentru Alexandra nu s-a mai putut face nimic, iar medicii au fost nevoiți să-i declare decesul.

Principala cauza a morții a fost reprezentată de un stop cardio-respirator, iar la autopsia tinerei s-a aflat că aceasta avea și afecțiuni cardiace, dar și pulmonare, iar toți acești factori au condus spre tragedie.

Totodată, atunci când avea doar 20 de ani, Alexandra a fost operată pe cord, iar atunci a fost necesară și montarea a două stent-uri.

În loc de nunta care urma să fie cel mai frumos eveniment din viața familiei Alexandrei și a lui Silviu, aceștia au fost nevoiți să o conducă pe ultimul drum pe tânăra de 24 de ani însărcinată și care peste o lună trebuia să devină mamă.

Nunta celor doi tineri s-a transformat astfel în înmormântarea fetei, iar cu toții sunt distruși de durere și nu le vine să creadă ceea ce s-a întâmplat și că Alexandra nu mai e printre ei.

”Eram împreună de trei ani, aveam planuri de viitor, am început o casă, aveam planuri să avem copii, era însărcinată în luna a 8-a. S-au dus toate. Ieri trebuia să avem nunta, azi eu caut sicrie. Trebuia să fie mireasa mea şi nu mai e. O îmbrac în mireasă pentru altceva. Eu nu mai am nimic. Tot ce am avut mi-a luat Dumnezeu deodată”, spunea partenerul Alexandrei pentru observatornews.ro.

Vezi și

E oficial! Femeile pot iesi la pensie la 48 de ani si barbatii la 50 de ani. Cine beneficiaza de această decizie

Angajații care beneficiază de o pensionare mai rapidă. Este oficial! Vârsta de pensionare. O decizie …