Care e secretul formei de top a Simonei Halep la Wimbledon. Dezvăluirile făcute de Patrick Mouratoglou

Simona Halep (30 de ani, locul 18 WTA) are un parcurs perfect la Wimbledon 2022. În drumul spre semifinale, românca n-a pierdut set și a reușit victorii clare.

Simona Halep și kazaha Elena Rybakina (23 de ani, locul 23 WTA) se înfruntă joi, după ora 17:00, în semifinale la Wimbledon. Până acum, Simona Halep le-a învins pe Karolina Muchova (6-3, 6-2), Kirsten Flipkens (7-5, 6-4), Magdalena Frech (6-4, 6-1), Paula Badosa (6-1, 6-2) și Amanda Anisimova (6-2, 6-4).

Antrenorul francez Patrick Mouratoglou (52 de ani) consideră că secretul româncei este starea de spirit foarte bună. Mouratoglou s-a declarat impresionat de personalitatea Simonei, relatează Digisport.

„Eu și Simona ne simțim foarte bine, lucrăm excelent împreună. Să fim pe teren, să ne trezim dimineață pentru a lucra, este o plăcere pentru ambii. Așa cum a spus Mike Tyson, cel mai periculos boxer este un boxer fericit. Iar eu lucrez cu o jucătoare de tenis fericită.

Este unul dintre motivele pentru care Simona joacă foarte bine în acest moment. Este o jucătoare fabuloasă. Să lucrez cu ea este o oportunitate foarte bună pentru mine. Are o personalitate minunată, care merită descoperită. Cu cât știi mai multe lucruri despre ea, cu atât o iubești mai mult”, a spus Patrick Mouratoglou, citat de tennismajors.com.

Simona Halep și Elena Rybakina s-au mai înfruntat de trei ori în circuitul WTA, iar românca s-a impus de două ori. Totuși, meciurile au fost echilibrate de fiecare dată. Primul meci direct a avut loc la Wuhan, în 2019, și victoria i-a revenit Elenei Rybakina ca urmare a unui abandon al Simonei Halep, la 5-4 pentru kazahă în primul set.

A doua confruntare a fost în finală la Dubai, în 2020, unde Simona Halep s-a impus 3-6, 6-3, 7-6 (5), în timp ce ultimul duel a avut loc la US Open 2021, unde românca a câștigat tot după un meci de trei seturi, 7-6 (11), 4-6, 6-3.

Vezi și

E oficial! Femeile pot iesi la pensie la 48 de ani si barbatii la 50 de ani. Cine beneficiaza de această decizie

Angajații care beneficiază de o pensionare mai rapidă. Este oficial! Vârsta de pensionare. O decizie …