Foto: Brendan Smialowski / Getty Images - AFP

Raport cutremurător al bisericii franceze: Preoții pedofili au făcut 216.000 de victime în ultimii 70 de ani

Dezvăluirea urmează publicării raportului Comisiei privind abuzurile sexuale în Biserica franceză. Raportul vorbeşte despre aproximativ 3.000 de „preoţi prădători”. Există 216.000 de victime ale pedofiliei din 1950 până astăzi, potrivit raportului Comisiei privind abuzurile sexuale în Biserică, citat de Mediafax.

Cu două zile în urmă, Jean-Marc Sauvé, un executiv francez de rang înalt responsabil pentru raportul comandat de episcopii de peste Alpi, dezvăluise primele date dintr-o lucrare care a durat doi ani şi jumătate, oferind un prim indiciu în măsura dezvăluirilor: în ultimii 70 de ani de istorie ecleziastică, ar fi între 2.900 şi 3.200 de „preoţi prădători”.

Astăzi a fost lansat volumul complet, în total 2.500 de pagini, care va fi livrat Conferinţei episcopale din Franţa şi Conferinţei religioase a institutelor şi congregaţiilor. Episcopii Franţei sunt conştienţi de faptul că publicarea cifrelor va introduce o enormă criză de imagine publică şi internă.

La o întâlnire, preşedintele Conferinţei Episcopale, Monseniorul Eric de Moulins-Beaufort, a spus că se teme de un raport care „anunţă cifre enorme, înspăimântătoare”.

Într-un mesaj difuzat parohiilor din toată ţara, episcopii au vorbit despre un „test al adevărului” care va aştepta întreaga comunitate catolică.
În cei peste doi ani de investigaţii, comisia a putut asculta peste 6.000 de mărturii în timpul sutelor de interviuri care au avut loc şi datorită colaborării asociaţiilor în apărarea victimelor pedofiliei.

Toate completate de căutări în arhive ale Bisericii, ale Ministerului Justiţiei, ale Internelor, în colecţii de ziare. În ceea ce priveşte consecinţele penale, în majoritatea cazurilor acestea sunt fapte prescrise, efectuate de majoritatea persoanelor decedate.

În urmă cu două zile, episcopii francezi anticipaseră ceea ce reiesea din raport, într-o notă trimisă papei Francisc: „I-am spus Papei, mi s-a părut necesar să fac acest lucru, este important să fie avertizat”, a spus Monseniorul de Moulins Beaufort.

Vezi şi

Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy, condamnat la un an de închisoare. A finanţat ilegal campania electorală din 2012

Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy a fost găsit vinovat, joi, de finanţare ilegale a campaniei …

loading...