ONU, raport alarmant: Coreea de Nord a dezvoltat „probabil” dispozitive nucleare care pot fi ataşate rachetelor balistice

Coreea de Nord continuă dezvoltarea programului său nuclear şi mai multe ţări cred că „a dezvoltat probabil dispozitive nucleare miniaturizate, care să fie încorporate în focoasele rachetelor sale balistice”, se arată într-un raport ONU, citat de Reuters, potrivit Mediafax.

Raportul unui grup independent de experţi care monitorizează sancţiunile Organizaţiei Naţiunilor Unite, arată că ţările, pe care nu le-a identificat, cred că cele şase teste nucleare realizate de Coreea de Nord au ţara să dezvolte dispozitive nucleare miniaturizate.

Documentul confidenţial, obţinut de Reuters, a fost prezentat luni comitetului de sancţiuni al Consiliului de Securitate al ONU.

„Republica Democrată Populă Coreeană îşi continuă programul nuclear, inclusiv producţia de uraniu puternic îmbogăţit şi construcţia unui reactor experimental cu apă uşoară. Un stat membru susţine că Republica Populară Democrată din Coreea continuă producţia de arme nucleare ”, se arată în raport.

Liderul din Coreea de Nord, Kim Jong Un, a declarat săptămâna trecută că nu va mai fi război, întrucât armele nucleare ale ţării garantează siguranţa şi viitorul său, în ciuda presiunilor exterioare şi a ameninţărilor militare.

Vezi şi

Ei sunt miliardarii mai puţin cunoscuţi ai planetei. Mafioţi, dictatori, sultani care nu apar în niciun TOP, dar sunt cei mai bogaţi oameni din lume

În fiecare an, publicaţii internaţionale precum Forbes şi Fortune întocmesc o listă cu cei mai …

loading...