Cine va lansa primul vaccin Covid-19. Rușii trag tare: „Este un moment Sputnik”

Rusia vrea să fie prima în lume care aprobă un vaccin Covid-19, în mai puţin de două săptămâni, în ciuda îngrijorărilor legate de siguranţa şi eficacitatea vaccinului, scrie CNN, citat de Mediafax.

Potrivit oficialilor ruşi, vaccinul creat de Institutul Gamaleya din Moscova, ar putea fi aprobat pe 10 august sau chiar mai devreme. Acesta ar putea fi gata pentru uz public, iar angajaţii din sistemul sanitar din prima linie anti-Covid vor fi primii vaccinaţi.

„Este un moment Sputnik”, a declarat Kirill Dmitriev, şeful fondului suveran al Rusiei, care finanţează cercetarea vaccinului rusesc, făcând referire la ziua de 4 octombrie 1957, când Uniunea Sovietică a lansat cu succes primul satelit artificial din lume.

“Americanii au fost surprinşi când au auzit primele semnale sonore ale satelitului Sputnik 1. La fel e şi cu acest vaccin. Rusia va fi prima”, adaugă el.

Kremlinul nu a publicat cercetările vaccinului Covid-19, prin urmare este imposibil de verificat siguranţa sau eficacitatea pretinsă, sublinează CNN.

Criticii spun că eforturile pentru un vaccin vin pe fondul presiunii politice din partea Kremlinului, care vrea să portretizeze Rusia ca o forţă ştiinţifică globală. Cu toate astea, există îngrijorări, pentru că testarea pe oameni a vaccinului este incompletă.

În timp ce unele vaccinuri la nivel mondial se află în a treia fază a studiilor, vaccinul rus trebuie să îşi finalizeze abia a doua fază. Aşadar, dezvoltatorii intenţionează să finalizeze acea fază până pe 3 august, apoi să efectueze a treia fază de testare în paralel cu vaccinarea medicilor.

Oamenii de ştiinţă ruşi spun că vaccinul a fost dezvoltat rapid, deoarece este o versiunea modificată a unui alt vaccin deja creat pentru a lupta împotriva altor boli, o abordare adoptată de mai multe ţări şi companii.

Rusia are acum peste 800.000 de cazuri confirmate. Acesta fiind motivul pentru care oficialii ruşi vor să grăbească procesul de aprobare a vaccinului.

Vezi şi

Ce a răspuns ministrul Tătaru, întrebat dacă urmează o nouă stare de urgență, cu românii închiși în case

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat miercuri la Institutul Fundeni că nu se aşteaptă la …

loading...