Cinci lucruri la care trebuie să renunțăm dacă vrem să trăim mai mult

Un nou studiu sugerează că o viaţă mai lungă se datorează eliminării fumatului, obezităţii, consumului de alcoolul, dietelor nesănătoase şi a unei vieţi sedentare, scrie CNN, preluat de Mediafax.

Studiul citat de jurnaliştii de la CNN a analizat impactul eliminării acestor factori de risc asupra unei vieţi mai lungi, fără diabet, boli cardiovasculare, cancer sau alte boli cronice.

„Am descoperit că respectarea unui stil de viaţă sănătos poate extinde semnificativ viaţa unei persoane fără apariţia bolilor”, a declarat autorul Frank Hu, şeful departamentului de nutriţie de la Şcoala de Sănătate Publică din cadrul Universităţii Harvard.

„În mod special, femeile care practică cele cinci obiceiuri au câştigat peste 10 ani în plus de viaţă fără boală, iar bărbaţii au primit aproape opt ani în plus”, a spus Hu.

Cercetarea reprezintă o extensie a unui studiu publicat anul trecut care a urmărit peste 38.000 de bărbaţi timp de 28 de ani, precum şi 73.000 de femei timp de 34 de ani.

„Nu este niciodată prea târziu să urmeze aceste obiceiuri. Pentru fumători, cel mai important lucru este renunţarea la acest viciu. Cât pentru nefumători, o dietă sănătoasă şi mişcarea sunt importante pentru menţinerea unei greutăţi normale”, a mai adăugat Hu.

Vezi şi

Încă mai ai curajul să fumezi? Cum arată plămânii unui bărbat care a fumat timp de 30 de ani un pachet de ţigări pe zi – VIDEO

Imaginile şocante publicate de medicii dintr-un spital din China dezvăluie cum arată plămânii unui fumător …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

loading...