Întâlnire istorică la Vatican: Vladimir Putin şi Papa Francisc au discutat despre schimbările climatice şi crizele din Siria, Ucraina şi Venezuela – VIDEO + FOTO

Schimbările climatice şi crizele din Siria, Ucraina şi Venezuela au fost principalele teme ale discuţiei între Papa Francisc şi preşedintele rus Vladimir Putin, aflat joi într-o vizită în Italia şi la Vatican, informează agenţia de ştiri Dpa, preluată de Mediafax.

Cei doi lideri au vorbit despre „chestiunea ecologică” şi despre „diverse teme legate de afacerile internaţionale curente, cu referire în mod particular la Siria, Ucraina şi Venezuela”, se arată într-un comunicat al Vaticanului.

Totodată, în cadrul întrevederii, la care Putin a sosit cu o oră mai târziu, Suveranul Pontif a discutat cu liderul de la Kremlin şi despre „diverse chestiuni relevante vieţii Bisericii Catolice în Rusia”, se precizează în comunicat.

La finalul întrevederii, Papa Francisc l-a îndemnat pe Putin să se roage pentru Suveranul Pontif, iar liderul rus i-a mulţumit pentru „o conversaţie foarte interesantă şi substanţială”.

Aceasta a fost cea de-a treia întrevedere între cei doi lideri. În cei 19 ani de când se află la conducerea Rusiei, Vladimir Putin a avut şase audienţe cu trei suverani pontifi, informează agenţia de ştiri ANSA.

Vezi şi

Cât de sigură e populara aplicaţie FaceApp, produsă de o companie din Rusia

Aplicaţia FaceApp, care le permite utilizatorilor să-şi modifice chipul în fotografii, făcându-i mai tineri, mai …