foto White House/Samantha Appleton

Politicianul american care promite că va vindeca cancerul dacă va ajunge preşedinte – VIDEO

Fostul vicepreşedinte al SUA, Joe Biden, susţine că, în cazul în care va ajunge preşedinte, va vindeca cancerul. Politicianul american, care a trecut prin momente grele din cauza cancerului, a făcut anunţul într-un discurs electoral în Ottumwa, Iowa.

„(…) Am muncit foarte mult în cariera mea pentru a mă asigura că, dacă sunt ales preşedinte, o să vedeţi cele mai importante schimbări în America. O să vindecăm cancerul”, a spus Biden, în aplauzele mulţimii, potrivit USA Today.

Politicianul a trecut prin momente grele din cauza cancerului. Fiul lui cel mare, Beau Biden, a murit în 2015 din cauza unui cancer pe creier.

Joe Biden s-a mai implicat în trecut în campanii împotriva cancerului. După ce şi-a terminat mandatul de vicepreşedinte, el a condus Iniţiativa împotriva Cancerului la Universitatea din Pennsylvania. Aceasta are scopul de a ”dezvolta şi conduce implementarea soluţiilor pentru a accelera progresul în prevenţia cancerului, detecţia, diagnosticarea şi cercetarea bolii.

Vezi şi

Război în Siria | SUA intenţionează să mute arsenalul nuclear de la baza İncirlik din Turcia

Oficiali americani au transmis planurile autorităţilor de la Washington de a muta cele aproximativ 50 …