Liviu Dragnea
Liviu Dragnea / foto psnews.ro

Financial Times: Preluarea preşedinţiei Consiliului UE de România va evidenţia structura opacă de putere, corupţia

Preluarea preşedinţiei Consiliului UE de către România, o ocazie rară pentru Bucureşti să-şi arate realizările şi ambiţiile în cadrul UE, va aduce sub lumina reflectoarelor structura opacă de putere şi corupţia omniprezentă din România, susţine o jurnalistă pentru publicaţia Financial Times, citată de Mediafax.

„Oricine crede că România riscă să devină un fief al lui Liviu Dragnea, cel mai puternic politician local, poate găsi destule semne care să confirme acestă părere în oraşul său de baştină, Alexandria”, afirmă jurnalista Valerie Hopkins într-un material pentru publicaţia menţionată.

„Vila uriaşă a lui Dragnea, cu un teren de tenis şi piscină, se află în apropierea centrului oraşului, capitala uneia din cele mai sărace regiuni din România”, continuă jurnalista.

„Dl. Dragnea, liderul formaţiunii de guvernare PSD, nu poate fi prim-ministru din cauza unei condamnări penale pentru fraudă electorală, însă criticii săi spun că acesta controlează Guvernul şi îşi foloseşte influenţa imensă pentru a încerca să se protejeze pe el, dar şi membri ai clasei politice, de cruciada procurorilor anticorupţie”, mai explică Valerie Hopkins.

„România a preluat săptămâna aceasta preşedinţia Consiliului UE pentru şase luni – un punct de referinţă pentru perioada de tranziţie post-comunistă a ţării şi o oportunitate rară să-şi arate realizările şi ambiţiile în cadrul UE”, se mai arată în material.

„Însă, de asemenea, lumina reflectoarelor UE va expune structura opacă de putere din România, clasa conducătoare măcinată de conflicte şi corupţia omniprezentă cele mai atente analize de când ţara a aderat la Blocul comunitar, în urmă cu 12 ani”, afirmă jurnalista.

Purtătorul de cuvânt al lui Liviu Dragnea nu a răspuns solicitărilor pentru un interviu, însă susţinătorii lui Dragnea afirmă că acuzaţiile la adresa liderului PSD şi a altor membri reprezintă persecuţie politică, se mai precizează în materialul publicat de FT.

„Parcă inspirat de Viktor Orban, prim-ministrul naţionalist al Ungariei, dl.Dragnea şi aliaţii săi au răspuns criticilor prin atacarea UE, deşi cele mai recente sondaje de opinie au arătat că 91% din români doresc să rămână parte din Blocul comunitar”, se mai arată în material.

Vezi şi

Două avioane cu 100 de militari ruşi la bord au aterizat pe un aeroport din Venezuela

Două avioane ale forţelor aeriene ruseşti în care se aflau un oficial rus din domeniul …