Acasă / Life & Style / „Plângeam în mod constant”. Dwayne „The Rock” Johnson a vorbit despre lupta sa cu depresia

„Plângeam în mod constant”. Dwayne „The Rock” Johnson a vorbit despre lupta sa cu depresia

Actorul şi fostul wrestler profesionist american Dwayne „The Rock” Johnson a vorbit într-un interviu recent despre lupta sa cu depresia, mărturisind că, la un moment dat, „plângea în mod constant”, potrivit variety.com, citat de Mediafax.

Într-un interviu pentru publicaţia The Express, Johnson a vorbit despre cât de greu i-a fost să treacă peste aceste probleme. „Chinul şi durerea sunt reale”, a spus actorul. „Mă simţeam distrus şi deprimat”, a mai spus el.

Johnson spune că s-a confruntat cu depresia după ce şi-a dat seama că, din cauza unor accidentări, nu va mai putea juca fotbal profesionist. A fost eliminat din Liga de fotbal canadiană (are dublă cetăţenie), iar, la puţin timp după, a fost părăsit şi de iubită.

„Ajunsesem într-un punct în care nu mai voiam să fac nimic şi nu mai voiam să merg nicăieri”, a povestit acesta, adăugând „Plângeam în mod constant”.

Aceasta nu este prima dată când Johnson, considerat unul dintre cei mai mari wrestleri profesionişti, vorbeşte despre problemele sale de sănătate. Anterior, el a povestit că, pe când avea 15 ani, mama lui a încercat să se sinucidă aruncându-se în faţa unei maşini, dar el a reuşit să o salveze în ultima clipă.

Johnson le-a mai transmis fanilor că este important să ceară ajutorul dacă suferă de probleme de acest tip, referindu-se mai ales la bărbaţi, care au tendinţa de a nu vorbi despre asta.

În vârstă de 45 de ani, actorul şi fostul wrestler profesionist Dwayne „The Rock” Johnson, devenit star la Hollywood, a fost desemnat de revista People „cel mai sexy bărbat în viaţă” în 2016.

Dwayne Johnson a devenit în ultimii ani unul dintre actorii care figurează pe lista celebrităţilor cu cele mai mari încasări la Hollywood, în principal graţie evoluţiei sale spectaculoase din filmele francizei „Furios şi iute”.

Actorul s-a remarcat şi în alte filme de succes, precum „Mumia revine/ The Mummy Returns”, „Dă-te mare şi tare!/ Be Cool”, „Plan de joc/ The Game Plan”, „Zâna Măseluţă/ Tooth Fairy”, „Călătoria 2: Insula misterioasă/ Journey 2: The Mysterious Island”, „Trage tare şi te scoţi/ Pain & Gain”, ” G.I. Joe: Represalii/ G.I. Joe: Retaliation” şi „Hercules”.

În decembrie 2017, Dwayne „The Rock” Johnson a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame din Los Angeles.

Loading...

Vezi şi

Preot obligat să meargă la psiholog după ce a pierdut la jocuri de noroc peste 500.000 de euro

Un preot italian care a pierdut la jocuri de noroc peste 500.000 de euro din …