Acasă / Securitate & Intelligence / Un nou Război Rece? Putin respinge ideea, dar susţine că noul armament nuclear a fost testat cu succes şi este operaţional

Un nou Război Rece? Putin respinge ideea, dar susţine că noul armament nuclear a fost testat cu succes şi este operaţional

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat într-un interviu pentru NBC News că dezvoltarea armamentului nuclear de către Rusia nu reprezintă semnul începerii unui nou Război Rece, dar a subliniat că noul armament balistic şi nuclear a fost testat cu succes şi este operaţional, scrie Mediafax.

„Fiecare sistem de armament despre care am vorbit depăşeşte cu uşurinţă şi evită un sistem de apărare antirachetă. Unele dintre ele mai au nevoie de reglaje. Altele sunt deja disponibile trupelor şi pregătite pentru luptă. Toate testele efectuate au avut succes”, a spus Putin pentru NBC.

Liderul de la Kremlin a respins ideea avansată de către mai mulţi oficiali americani, potrivit căreia acţiunile Rusiei ar putea declanşa un nou Război Rece.

„Din punctul meu de vedere, persoanele care au spus că un nou Război Rece a început nu sunt analişti. Ei fac propagandă. Dacă vorbim despre o cursă a înarmărilor, atunci aceasta a început exact în momentul retragerii Statelor Unite din tratatul ABM (n.a. – Tratatul Antirachete Balistice, semnat în 1972, care prevedea limitarea SUA şi a URSS la câte un sistem antirachetă)”, a mai declarat Putin.

Vladimir Putin susţine că noul armament anunţat de Rusia este atât de avansat încât banii cheltuiţi de Statele Unite pentru sistemele de apărare antirachetă „au fost aruncaţi în vânt”.

Joi, Vladimir Putin a susţinut discursul privind Starea Naţiunii, în faţa camerelor reunite ale Parlamentului de la Moscova. Preşedintele rus a anunţat că ţara sa deţine arme hipersonice şi a început îmbunătăţirea armamentului strategic, care să fie imun în faţa sistemelor de apărare antirachetă din lume.

Totodată, armata rusă a dezvoltat un dispozitiv nuclear de dimensiuni mici care poate fi instalat pe o rachetă de croazieră, asigurând o invulnerabilitate la sistemele de apărare antirachetă şi o rază de acţiune de zece ori mai mare decât în cazul altor rachete.

Vezi şi

Juncker clarifică situația: Acordul pentru Brexit nu va fi renegociat

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a transmis Marii Britanii că trebuie să exprime clar ceea …