Acasă / Focus / Top 10 cele mai tari păcăleli de 1 aprilie în presă

Top 10 cele mai tari păcăleli de 1 aprilie în presă

Jurnaliștii le-au întins multe capcane cititorilor de-a lungul timpului de 1 aprilie. Iată un Top 10 al celor mai reușite zece farse de ”ziua păcălelilor”.

Broaştele şi valul

10. În 1 aprilie 1906, publicația Wichita Daily Eagle își anunța cititorii că un val înalt de trei metri se îndreaptă spre oraș pe râul Arkansas. Mai mult, cititorii erau informați că din direcția opusă valului vin zeci de mii de broaște, care migrează în amonte. Potrivit ziarului, cele două forțe urmau să se întâlnească în dreptul orașului, la ora 10.00 dimineața. Câteva mii de oameni s-au adunat pe malul râului să privească bizarul eveniment, având nevoie de câteva ore pentru a-și da seama că totul fusese o păcăleală.

Big Ben digital

9. În 1 aprilie 1980, departamentul internațional al BBC a anunțat că faimosul ceas Big Ben va renunța la afișajul tradițional și va deveni digital. Știrea furniza numeroase detalii nostalgice despre celebrul orologiu, iar spre finalul materialului, jurnaliștii britanici anunțau că limbile ceasului vor fi donate primilor ascultători care îi contactează.

Primul apel a venit de la un pescar japonez care se afla în mijlocul oceanului Atlantic, însă au urmat alte sute de telefoane, date de englezi furioși că simbolul național va fi schimbat. BBC și-a cerut scuze pentru farsă, pe care puțini au considerat-o amuzantă.

Neveste pentru Liechtenstein

8. Micuțul ducat din Europa a fost ținta unei farse de 1 aprilie în 1928, când publicația Berliner Illustrirte Zeitung a anunțat că Liechtenstein nu mai dispune de femei, majoritatea fiind plecate la muncă în Elveția și Austria, iar liderii de la Vaduz au decis să importe mirese pentru a preveni depopularea.

Când știrea a ajuns în Liechtenstein, puțini au considerat-o amuzantă, mai ales că fotografia care însoțea farsa arăta cum trei femei supraponderale erau descărcate dintr-un vagon de marfă. Guvernul din Liechtenstein a catalogat incidentul drept ”încă o dovadă a lipsei de umor a germanilor”.

Ceaţa atomică

7. O altă păcăleală care n-a ieșit tocmai cum se așteptau autorii a avut loc la Eindhoven, în Olanda. Pe prima pagină a ziarului Eindhovensch Dagblad din 31 martie 1947 era scris în litere mari: ”O zi neagră pentru Eindhoven!” Știrea spunea că orașul va fi distrus a doua zi (1 aprilie) de o ”ceață atomică” produsă în urma unui accident care a avut loc la fabrica Philps.

Cu toate că tonul articolului era extrem de amuzant, oferind fel de fel de sfaturi fără sens cititorilor în fața cataclismului, mulți dintre ei au citit (n.r. – cum se întâmplă în multe cazuri) doar primele rânduri și au intrat în panică. Mii de oameni au încercat să părăsească orașul, iar situația a fost calmată doar după ce primarul a intervenit radiofonic și a anunțat că totul a fost o farsă.

Incidentul este în continuare de notorietate în Olanda.

Au aterizat pe lună

6. Postul național de radio din Elveția și-a întrerupt programul în 1 aprilie 1967, anunțând că astronauții americani au ajuns pe Lună. Au urmat ore întregi de emisie regizată, interviuri cu experți și corespondențe din lumea întreagă. Atât de credibilă au fost relatările jurnaliștilor elvețieni, încât autoritățile americane din ”Țara cantoanelor” au început să sărbătorească.

Postul de radio a anunțat că astronauții se vor întoarce de pe lună în aceeași seară, dar și că nava lor poate fi observată cu ochiul liber din zonele slab luminate, din afara orașelor. Mii de elvețieni au plecat din orașe pentru a observa evenimentul istoric, iar compania de transport feroviar a fost nevoită să-și suplimenteze trenurile.

Aveau să mai treacă, însă, încă doi ani până când americanii să ajungă pe Lună.

Arma lui Figu Posakoff

5. Nu doar cititorii sunt păcăliți de 1 aprilie, ci și jurnaliștii. De exemplu, pe prima pagină a prestigioasei publicații ”New York Times” din 3 aprilie 1923 a fost inclus un articol despre o nouă armă inventată de ipoteticul cercetător sovietic Figu Posakoff. Articolul preciează că dispozitivul ”adună energia latentă din atmosferă și poate manipula cu ușurință orice obiect, indiferent de greutatea acestuia”. Jurnaliștii au mai scris că invenția va oferi Uniunii Sovietice superioritatea militară asupra celorlalte națiuni.

După ce și-au dat seama de greșeală, jurnaliștii new-yorkezi au scris că ”știrea ar fi fost importantă dacă ar fi fost și adevărată”. Era, de fapt, o păcăleală de 1 aprilie publicată de ziarul Deutsche Allgemeine Zeitung, iar New York Times a căzut în capcană. ”LA Times” și alte publicații majore aveau să facă aceeași greșeală în lunile următoare, preluând știrea fără să o verifice.

Maratonul de 42 de zile

4. Englezii de la ”Daily Mail” au scris în numărul din 1 aprilie 1981 despre un maratonist japonez, pe nume Kimo Nakajimi, care s-a înscris la maratonul din Londra, însă, din cauza unei greșeli de traducere, a înțeles că trebuie să alerge 42 de zile, nu 42 de kilometri.

Potrivit tabloidului, japonezul încă aleargă pe străzile din Anglia, hotărât să termine cursa. Mai mulți cititori au sunat la redacție spunând că l-au observat pe Nakajimi alergând, adăugând însă că n-au reușit să îl oprească.

Pinguinii zburători

3. BBC a anunțat că o echipă pe care o trimisese în Antarctica pentru a filma un documentar a surprins momentul în care mai mulți pinguini și-au luat zborul.

Clipul a fost publicat pe internet în 1 aprilie 2008, devenind rapid extrem de popular. Știrea menționa că pinguinii au început să migreze mii de kilometri și că își petrec iernile sub soarele tropical.

Vin la găleată

2. ”Aftenposten”, cel mai popular ziar la Norvegiei, a anunțat pe prima pagină a ediției din 1 aprilie 1950 că principala companie viticolă a țării a primit un transport de vin, însă nu dispune de suficiente sticle pentru a-l depozita.

Cititorii erau informați că, timp de o zi, pot cumpăra vin la 75% din preț, cu mențiunea că trebuie să își aducă propriile recipiente la magazin. Articolul preciza că surplusul de vin poate fi transportat și cu găleți sau oale. La primele ore ale dimineții, sute de norvegieni se așezaseră deja la coadă la magazinele companiei viticole.

Gălețile aduse de cei dornici să facă o afacere au fost lăsate pe străzi, la scurt timp după ce totul s-a dovedit a fi o farsă.

Gravitaţia

1. BBC Radio 2 a anunțat în 1 aprilie 1976 că datorită unei alinieri a planetelor, gravitația va fi mult redusă pe Pământ. Postul de radio își încuraja ascultătorii să sară în aer la ora 9:47 dimineața, garantând câteva clipe de imponderabilitate.

Jurnaliștii au primit apoi sute de apeluri telefonice de la persoane care susțineau că au reușit să plutească.

Loading...

Vezi şi

Schimbare în topul celor mai bogaţi artişti hip-hop: Jay-Z l-a detronat pe Sean „Diddy” Combs

Cântăreţul american Jay-Z a devenit, în 2017, lider în topul celor mai bogaţi artişti hip-hop, …