Acasă / Cultură & Media / Brad Pitt şi Leonardo DiCaprio joacă în premieră împreună. Filmul, regizat de Tarantino

Brad Pitt şi Leonardo DiCaprio joacă în premieră împreună. Filmul, regizat de Tarantino

Brad Pitt va juca rolul dublurii unui actor, interpretat de Leonardo DiCaprio, într-un film a cărui acţiune are pe fundal crimele săvârşite de secta lui Charles Manson, pe care îl va regiza Quentin Tarantino, informează Reuters, citat de Mediafax.

Studiourile Sony Pictures au anunţat, miercuri, că filmul se va intitula „Once Upon a Time in Hollywood”. DiCaprio joacă rolul unui fost star al serialelor western, iar Pitt, pe cel al dublurii care efectua cascadoriile acestuia.

Aceasta este pentru prima dată când cele două staruri hollywoodiene joacă împreună într-un film.

„Ambii se luptă să supravieţuiască într-un Hollywood care nu îi mai recunoaşte. Dar Rick (DiCaprio) are şi o vecină faimoasă… Sharon Tate”, a anunţat Sony Pictures într-un comunicat.

În film va mai juca Margot Robbie, în rolul actriţei Sharon Tate, care, la momentul în care a fost asasinată de membri ai sectei lui Charles Manson, în 1969, pe când era însărcinată în opt luni şi jumătate, era soţia regizorului Roman Polanski.

Tarantino a declarat că a lucrat la acest scenariu în ultimii cinci ani şi că a locuit în zona Los Angeles cea mai mare parte din viaţă, „inclusiv în 1969, când avea şapte ani”.

Acţiunea filmului, care nu este o biografie a lui Charles Manson, potrivit lui Tarantino, se situează în anul 1969, surse declarând pentru presa de profil că lungmetrajul va surprinde atmosfera acelor timpuri tumultuoase.

Acesta este primul film lansat de Tarantino fără ajutorul Weinstein Company, după scandalul sexual în care a fost implicat Harvey Weinstein, cofondatorul companiei de producţie.

Filmul este programat pentru lansare pe 9 august 2019, la 50 de ani după ce membrii sectei acestuia au ucis mai multe persoane, inclusiv pe Sharon Tate.

Charles Manson a murit în noiembrie 2017, la vârsta de 83 de ani, din cauze naturale, în penitenciarul din California unde a fost închis peste 40 de ani, după ce a fost găsit vinovat, în 1971, alături de patru dintre discipolii săi, de uciderea a şapte persoane. Iniţial, Manson a fost condamnat la moarte, însă pedeapsa i-a fost comutată la închisoare pe viaţă.

Brad Pitt este actor şi producător de film. El a primit un Glob de Aur, dar şi trei nominalizări la Oscar, pentru rolurile din filmele „Strania poveste a lui Benjamin Button”, „Armata celor 12 maimuţe” şi „Moneyball”. Actorul american a mai jucat, printre altele, în „Ticăloşi fără glorie/ Inglorious Basterds” (2009), de Quentin Tarantino, şi a primit, în 2013, primul său premiu Oscar din carieră, în calitate de producător al lungmetrajului „12 ani de sclavie/ 12 Years a Slave”. O a doua nominalizare la Oscar ca producător a primit-o în 2016, pentru filmul „The Big Short”. Compania Plan B, înfiinţată de actorul Brad Pitt, a produs o serie de filme apreciate de criticii de specialitate şi de spectatori, precum „Ziua Z: Apocalipsa 3D/ World War Z” şi „The Lost City of Z”.

Acesta este primul film în care joacă Leonardo DiCaprio de la „The Revenant”, de Alejandro G. Iñárritu, pentru care a primit un premiu Oscar pentru interpretare în 2016. Leonardo DiCaprio este considerat unul dintre cei mai talentaţi actori de la Hollywood. A jucat rolul principal într-o serie de biografii ale unor mari personalităţi, precum pionierul aviaţiei Howard Hughes, în „Aviatorul” – care i-a adus, în 2005, a doua dintre cele cinci nominalizări la premiile Oscar într-o categorie de interpretare -, şi fostul director al FBI-ului J. Edgar Hoover, în „J. Edgar”, de Clint Eastwood, dar şi în filme de acţiune precum „Bandele din New York” (2002), „Cârtiţa” (2006) şi „Shutter Island” (2010), de Marin Scorsese, şi „Începutul/ Inception”, de Christopher Nolan. Rolul din „Lupul de pe Wall Street” (2013), de Martin Scorsese, i-a adus cea de-a cincea nominalizare la Oscar într-o categorie de interpretare.

Câştigător al trofeului Palme d’Or de la Cannes cu filmul „Pulp Fiction”, din 1994, şi a două premii Oscar pentru scenariile filmelor „Pulp Fiction” şi „Django Unchained”, Quentin Tarantino a fost, pe rând, regizor, scenarist, producător şi chiar actor în filmele sale. Deşi este acuzat de critici că trivializează violenţa, opera sa cinematografică nu a încetat să entuziasmeze publicul, iar peliculele sale „Profesioniştii crimei/ Reservoir Dogs”, „Pulp Fiction”, „Jackie Brown”, cele două lungmetraje din seria „Kill Bill”, „Maşina morţii/ Death Proof”, „Ticăloşi fără glorie/ Inglorious Basterds” şi „Django dezlănţuit/ Django Unchained” au devenit filme de referinţă ale cinematografiei mondiale.

Vezi şi

Alertă cu bomba în Londra: Poliţia a arestat un suspect la gara Charing Cross – VIDEO

Poliţia londoneză a anunţat vineri că a reţinut un individ care pretindea că deţine o …